Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
22 decembrie 2025

SURSE: Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul


Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor Edupedu.ro.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, este cotat cu cele mai mari șanse de a prelua portofoliul cel mai dur lovit de măsurile de austeritate aplicate deja prin Legea Bolojan și cu un dosar fierbinte pe masă, și anume controversata programă de limbă română ce readuce cronicarii spre a fi studiați de elevii de 14-15 ani, la clasa a IX-a.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Ce mă voi face când voi fi mare?

Întrebarea și problema „capitală” a zilei

Ce mă voi face când voi fi mare?

Pentru copiii de vârstă preprimară (preșcolară), toate meseriile despre care au auzit și învățat sunt frumoase și importante. Cu foarte mare lejeritate, astăzi, ei se fac polițiști și bucătari, mâine-poimâine, tâmplari, cofetari sau designeri vestimentari, iar mai târziu, educatoare, medic, șofer ori vânzătoare...

 Tot la fel de sincer și dezinvolt s-au exprimat și copiii din grupa mare pregătitoare la un „referendum” organizat de inst. Ioana Ruge (de la Grădinița nr. 30 – Mugurel” din Oradea), la o activitate integrată de o zi, susținută cu prilejul inspecției de grad didactic I (făcută de doamna Rodica Toda, metodist al Inspectoratului Școlar (fiind de față și directorul grădiniței, dna inst. Lucia Negrău).
Copiii au intrat cu naturalețea specifică vârstei în „pielea” tâmplarului, constructorului, cofetarului și a designerului vestimentar, prin intermediul jocurilor și activităților alese, de construcție (construim case și măsuțe din lemn), de creație vestimentară: croit, decupat, cusut, ornat, lipit, realizarea unui catalog de modă pentru copii...
În cadrul jocului de rol „De-a patiserii”, micii patiseri (cofetari) au pregătit prăjituri din blat și biscuiți, o prăjitură în formă de căsuță, iar în căsuță, un ursuleț din bomboană gelatinată...
În cadrul jocului muzical „Muzicanții”, alte meserii și altă distracție..., iar concursul de ghicitori (despre meserii), a avut menirea de a condimenta și evalua totul.
Prin mijloace și procedee didactice bogate și variate, Ioana și-a  realizat scopul propus (și toate obiectivele urmărite), așa încât, la final, întregul demers diactic nu pot conduce decât la un „FB”, vorba aceea.
Evoluând fără complexe, copiii au fost minunați, atât în timpul jocurilor de rol și de creație, cât și în timpul activităților practice și al evaluării, răspunzând „documentat” și convingător. (Ov.D.) P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Ce mă voi face când voi fi mare?

Trimite email
duminică, 28 decembrie 2025 la 08:10:15 Ora standard a Europei de Est