Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Europenii doresc ca guvernele să ia măsuri drastice în privința schimbărilor climatice

Un mesaj clar pentru Copenhaga

Europenii doresc ca guvernele să ia măsuri drastice în privința schimbărilor climatice

Europenii și oamenii din întreaga lume au făcut o declarație clară: Guvernele ar trebui să ia măsuri pentru a combate schimbările climatice și, în special, în vederea reducerii nivelurilor emisiilor de CO2.

Cetățeni din întreaga Europă au scris mesaje pe site-ul web www.fightclimatechange.eu, ca răspuns la întrebarea: „Ce ar trebui să facă guvernele pentru a combate schimbările climatice?” În data de 5 decembrie, 27 dintre aceste mesaje au fost transmise delegației UE care va reprezenta Comisia Europeană la Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, ce se va desfășura la Copenhaga în perioada 7 - 18 decembrie 2009.
Mesajele vor fi prezentate de către regizorul și prezentatorul belgian Nic Balthazar, într-un tren denumit „Climate Express” – „Expresul pentru mediu” (www.traintocopenhagen.org). Trenul a plecat din gara Midi din Bruxelles în data de 5 decembrie, la ora 09:11, transportând la Copenhaga o delegație de rang înalt din partea UE și reprezentanți ai organizațiilor de mediu. Balthazar este celebru pentru angajamentul lui în lupta împotriva schimbărilor climatice, în special pentru activitatea lui în cadrul campaniei „The Big Ask”. El afirmă: „Eforturile pe care politicienii doresc să le depună în prezent sunt insuficiente. Copenhaga reprezintă oportunitatea de a aduce o contribuție în privința schimbărilor climatice. Eșecul nu reprezintă o opțiune!”
Declarația lui Balthazar și cele ale altor șapte ambasadori marcanți ai campaniei, cum sunt actorii danezi Mads Mikkelsen și Connie Nielsen, actrița germană Christiane Paul și fosta jucătoare bulgară de tenis Magdalena Maleeva, vor fi puse în evidență în tren. Mesajele lor sunt în concordanță cu cele ale altor peste 1000 de europeni care au publicat declarații pe site-ul web. Printre ideile prezentate, pe lângă reducerea emisiilor de CO2, se numără și „plantarea mai multor copaci”, „încurajarea reciclării”, „reducerea dependenței de petrol și gaze” și „finanțarea furnizorilor de energie regenerabilă”. S-au adresat numeroase apeluri constructorilor de mașini să producă vehicule cu un consum redus de carburant și care să genereze mai puține emisii. Mulți au fost îngrijorați că generațiile viitoare nu vor beneficia de aceleași opțiuni ca noi.
Climate Express reprezintă o ocazie unică, iar trenul se va opri în Cologne, Hamburg și Copenhaga. Programul pe durata călătoriei cuprinde dezbateri în grup, muzică live și întruniri neoficiale, precum și ceremonia de transmitere a mesajelor privind schimbările climatice.
Această campanie a Comisiei Europene are scopul de a atrage atenția publicului cu privire la importanța acțiunilor individuale în protejarea mediului, precum și de a spori presiunea asupra guvernelor naționale astfel încât acestea să întreprindă acțiuni ferme pentru reducerea emisiilor de CO2, prin adoptarea unui acord ambițios la Copenhaga. Obiectivul UE este de a reduce emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial cu până la 30 de procente, cu condiția ca celelalte părți să-și asume angajamente similare. (Mihaela Ghinescu)

Trimite email
duminică, 20 septembrie 2026 la 09:11:11 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!