Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Balul balurilor - locurile II

Vineri,9 martie

Balul balurilor - locurile II

Vineri, 9 martie, la Balul balurilor, s-au întâlnit ocupantele locurilor II de la cele cinci etape ale competiției: bobocii și artiștii de la "Mihai Viteazul", "Andrei Șaguna", "Traian Vuia", "Aurel Lazăr" și "Emanuil Gojdu". În urma unei prestații constant bune, Marieta Popovici și George Marincaș (de la Colegiul Tehnic "Traian Vuia") au reușit să se situeze în frunte, calificându-se pentru semifinala de vinerea viitoare, 16 martie, când vor avea ca parteneri de întrecere ocupanții locurilor I de la toate cele cinci etape ("Mihai Eminescu", Liceul cu Program Sportiv "Bihorul", "Lucian Blaga", "Transilvania" și Economic).


Vitejii s-au pus pe acrobații
 
Din start, balul a început tare, prin intrarea inedită, de-a dreptul derutantă, a Oanei Mardar (de la „Mihai Viteazul”). Ea a coborît în scenă de la balcon pe o frânghie („prințul”, George Ghitea, așteptând-o pe ring). În schimb, cei de la „Șaguna” (Cosmina Bereș și Petrică Lung-Nichita) au sosit cu mare alai, însoțiți de majorete și manechine. Marieta și George (de la „Vuia”) au atras privirile prin ținute, și prin modul de prezentare, ea coborând parcă de pe o pânză de curând „pictată”. Într-un mod nefiresc, dar bine primiți, au urcat pe ring lăzăriștii: Alex (Soporan) pe o trotinetă, iar Cristina (Mihiș) ieșind din cutie, precum puiul din găuace. Cum puteau gojdiștii să se lase mai prejos. Adrian (Rus) s-a cocoțat pe o scară dublă, unde stătea ca într-un balcon, pe care sta scris  „Love Tree” (cu litere de-o șchioapă, în roșu și verde), așteptând apariția Julietei- alias Ioana Repciuc. De la difuzor răzbăteau reclame, precum arhicunoscuta: „Dacă mă sărută data viitoare?” Iar gojdista nu a mai așteptat până data viitoare.
 
Grație și … precizie
 
Probele nu au pus prea mari probleme concurenților, dar nu toți le-au dat importanța cuvenită. La proba de limbo, spre exemplu, unii au renunțat mult prea ușor la luptă. În privința dansului, Darius (aflat în juriu)  a avut un cuvânt greu de spus, pentru că dansul nu e deloc o probă de relaxare totală, la care fiecare poate să se  miște în legea lui. Cea de-a treia probă, și ultima, avea să le aducă celor de la „Vuia” cele mai multe puncte, și să-i detașeze de restul plutonului. George a reușit să doboare cu mingea de baschet cele mai multe flacoane (4), iar mingea trebuia să treacă prin cercul ținut de parteneră. În destule cazuri, mingea nici măcar nu a apucat să intre prin cerc.
   
Tot dansul e vioara întâi!
 
Momentele artistice au fost reduse doar la … dans!
Colegele de trupă ale Deliei Filimon (de la „M. Viteazul”) s-au mișcat bine, iar ținuta (maiourile și pantalonii mulați pe corp) le-a evidențiat toate formele. Dansatoarele de la „Șaguna” s-au machiat special, arborând și o tunsoare în ton cu statutul lor de rapp-eri (ai trupei „Baby Boo”). Singurii însă care au impresionat cu adevărat, vineri seara, au fost artiștii de la „Vuia”. Ei au șocat prin apariția celor patru dansatori „îmblăniți”, coborîți din Epoca de piatră, urmați de o pereche ce a etalat multă grație, și sfârșind cu numărul proverbial al băieților balerini, pe post de lebede. Lăzăristele, în ținute sport (în maiouri galbene și pantaloni negri), au avut o prestație bună, dar nu au șocat, la fel și gojdistele, toate în negru (cu un singur băiat). Nu au arătat nimic deosebit. Prin urmare, era de așteptat ca reprezentanții Colegiului „Traian Vuia” să se califice, urmând să participe la semifinala de vineri, 16 martie, alături de ocupanții locurilor I.
 
Vineri, Dj Project la „No Problem”
 
Nelipsite de la fiecare reprezentație, campioanele naționale (ale trupei „Bizar”) și-au etalat măiestria într-ale hip-hop-ului, de la microfon, Mihai Dacin a dominat totul, iar juriul (Darius Domocoș, Marius Demeter, Corina Ferenț și Dorin Herțeg) a punctat obiectiv.
Vineri, se așteaptă ca lupta să fie acerbă, iar sala neîncăpătoare, doar avem invitați speciali, pe Dj Project.
(Ov. D.)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 09:30:27 Ora standard a Europei de Est