Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Dăruiește un Crăciun”

Daruri pentru copiii din Gepiu

„Dăruiește un Crăciun”

Elevii clasei a IV-a B de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea au răspuns solicitării fundației de binefacere ,,Comunia”, și, timp de două săptămâni, au adus dulciuri, îmbrăcăminte, rechizite și jucării în cadrul proiectului intitulat „Dăruiește un Crăciun”.

Coordonatorul acțiunii a fost eleva Adela Copaciu, care a „monitorizat” cadourile adunate. Împărțiți pe echipe, elevii îndrumați de inst. Maria Duma au muncit cu mult drag la ornarea cu hârtie colorată a 20 de cutii de carton. La finalizarea pachetelor, s-au arătat încântați știind câtă bucurie vor simți cei care vor primi aceste daruri. Ei au promis că se vor implica și pe parcursul săptămânii viitoare în pregătirea altor cadouri, la sediul fundației.
Văzând dragostea lor pentru acțiunile de voluntariat, reprezentantul fundației, Balogh Sorin, i-a felicitat și le-a promis că va reveni și cu alte oferte...
Daruri pentru copiii din Gepiu
Concomitent, elevii dnei inst. Maria Duma au colaborat și cu fundația ,,Marnitus”, adunând peste 30 de pungi pline cu daruri pentru copiii din Gepiu. În acest caz, coordonatorii de echipă au fost Naomi Þârle și Betina Gale, care și-au felicitat colegii pentru reacția lor plină de solicitudine, pentru bucuria manifestată în a dărui aproapelui din puținul tău. (Adela C.)
P.S.Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Dăruiește un Crăciun”.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:54:27 Ora de vară a Europei de Est