Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Colinde, colinde. E vremea colindelor!

Cu colindul la oraș...

Colinde, colinde. E vremea colindelor!

E vremea colindelor și pentru copiii din Păgaia, comuna Boianu Mare, după cum aflăm de la directorul școlii, dl prof. Gheorghe Chiș.

Împreună cu profesorul de religie, dna Anamaria Morar și preotul ortodox al parohiei Boianu Mare, Ioan Morar, elevii au pregătit un recital de colinde, pe care le-au prezentat zilele trecute Consiliului local Boianu Mare, Episcopiei Ortodoxe a Oradea, Inspectoratului Școlar și bătrânilor internați în căminul fundației „Consistoria Efrem Beniamin” din Oradea.
 După datină, colindătorii au fost răsplătiți cu daruri. La rândul lor, elevii au împărțit pachete persoanelor aflate în îngrijire în căminul fundației.
 Cu acest prilej, elevii au vizitat cea mai veche catedrală ortodoxă din Oradea, unde părintele paroh Pintea Roman le-a prezentat istoricul acestui străvechi lăcaș. (C. S.)

Trimite email
duminică, 9 august 2026 la 13:06:08 Ora de vară a Europei de Est