Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Moșul a sosit, dimineață, în Gara Oradea

Dragi copii,

Moșul a sosit, dimineață, în Gara Oradea

În ușa vagonului a împărțit primele daruri copiilor care l-au întâmpinat la ora 10.00 (pe peronul gării). Cu mici excepții, copiii l-au primit cu zâmbete și versuri, doar într-un caz, un bebeluș s-a apucat de plâns când s-a trezit în brațele Moșului.

Intervievat de reporterul de la Antena 1, Moșul i-a răspuns că pentru el nu există criză, criza fiind o invenție a celor mari. El a venit și-n acest an, ca în toți anii… pentru toți copiii.
La ieșirea în stradă, în fața gării, l-a așteptat o trăsură care l-a dus până în parcul 1 Decembrie, unde l-au întâmpinat alți copii. Următorul popas l-a făcut în fața primăriei. A oprit trăsura lângă brad, dar copiii (puțini câți erau), îl așteptau la intrarea în primărie. A trecut strada și le-a dăruit câte un pachețel.
Urcând în trăsură, a luat-o pe malul Crișului, a trecut podul Decebal și s-a îndreptat spre Orășelul copiilor. În pavilion în așteptau zeci de copii, iar membrii grupului “Vivere” l-au flatat cu recitalul lor special, închinat Moșului. Lor li s-a alăturat trupa de dans „Shake Dance”.
La momentul adevărului, toții copiii au trecut pe la Moșul cocoțat în vârful scărilor. Pentru fiecare copil, Moșul avea pregătit câte un pachețel. A promis însă că, astă-seară, în Ajun de Crăciun, se va strădui să treacă pe la fiecare pe-acasă, cu darurile pe care le-au cerut copiii în scrisorile lor.
Așadar, dragi copii, dacă credeți în Moș Crăciun și dacă i-ați scris, așteptați-l cu mult drag, el va sosi, la fiecare acasă, negreșit, astă-seară! (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Moșul a sosit, dimineață, în Gara Oradea.

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:37:01 Ora de vară a Europei de Est