Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Omagiu lui Eminescu

Vineri, la Grupul Școlar Agricol „Horea” din Marghita,

Omagiu lui Eminescu

Vineri, 15 ianuarie 2010, elevii Grupului Școlar Agricol „Horea” din Marghita (îndrumați de prof. Nandra Ramona și Popa Adriana) au prezentat un scurt moment artistic, dedicat poetului național, Mihai Eminescu, cu ocazia marcării a 160 de ani de la nașterea sa.

 Elevii au recitat câteva poezii și au prezentat în format power point informații despre viața și activitatea poetului, material pregătit de prof. Barna Oana.
 O surpriză plăcută a fost vizita elevilor din clasa a IV-a de la Școala cu clasele I-VIII din Marghita, care au prezentat un program deosebit, cu poezii și prezentări, momentul cel mai apreciat de auditoriu fiind recitarea binecunoscutului fragment din Scrisoarea III.(Anca G.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Omagiu lui Eminescu.

Trimite email
joi, 6 august 2026 la 12:45:54 Ora de vară a Europei de Est