Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Centrul de resurse pentru educație și dezvoltare (C.R.E.D.)

Marți, la Grădinița din Vașcău a fost inaugurat

Centrul de resurse pentru educație și dezvoltare (C.R.E.D.)

Ziua de marți (26 ianuarie 2010) va rămâne o zi de referință pentru Grădinița (cu program normal) din Vașcău, pentru momentul inaugurării Centrului de resurse pentru educație și dezvoltare.

 Doamna educatoare Coroiu Magdalena (coordonator structuri preșcolare) a invitat la eveniment oaspeți de seamă, alături de care a simțit că poate să-și exprime bucuria pentru înființarea centrului în unitatea pe care a condus-o zeci de ani, cu dăruire și incontestabil profesionalism.
   Gazda a salutat prezența reprezentantului I.S.J. Bihor, dl inspector școlar Cristian Andru, cât și a experților C.R.E.D., doamnele educatoare Voichița Vancu și Cornelia Borz, din Oradea.
 De la Școala cu clasele I-VIII „Nicolae Bogdan” din Vașcău au participat directorul școlii, prof. Liliana Laza și prof. Anca Tanko (coordonator de proiecte și programe educative).
 Primăria Vașcău a trimis reprezentanți de seamă, în persoana dlui viceprimar, Adrian Ciucian, secretarul Sabin Moș, consilierii Rodica Pop și Dorin Stiole, precum și directorul Casei de Cultură, dna Adriana Băruța.
 Consiliul local a fost reprezentat de cinci consilieri: Aurina Bursașiu, Gheorghe Coroiu, Mircea Creț, Ioan Porge și Mihaiu Teaha.
   La inaugurare au mai participat cadre didactice și membri ai comunității locale.
  Manifestarea a început cu o slujbă religioasă, oficiată de părintele preot Sebastian Bursașiu, după care gazde și invitați și-au exprimat satisfacția pentru deschiderea Centrului de resurse pentru educație și dezvoltare în orașul Vașcău, care aduce un plus de modernism la dotările actuale.
  Înființarea centrului a fost posibilă datorită implementării Proiectului pentru reforma educației timpurii, finanțat de Guvernul României și Banca Europeană de Dezvoltare. (Cristina L.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 06:50:44 Ora de vară a Europei de Est