Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Lansarea dezbaterii publice pentru noua Lege a Educației

Ministrul Educației a anunțat

Lansarea dezbaterii publice pentru noua Lege a Educației

31 ianuarie 2010
Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, dr. Daniel Petru Funeriu, a anunțat, duminică, 31 ianuarie 2010, la Pitești, la festivitatea de deschidere a Olimpiadei naționale de chimie că, în zilele următoare, va fi lansată în dezbatere publică noua Lege a Educației.

 Ministrul speră ca noul act normativ să fie finalizat, cu sprijinul tuturor factorilor implicați, până la începutul anului școlar 2010-2011.
„Voi supune dezbaterii publice viziunea noastră asupra noii Legi a Educației. Această dezbatere va dura, așa cum este firesc, o lună. Apoi, voi prezenta în Guvern și în Parlament conținutul legii care va reieși în urma acestei dezbateri. Dacă Parlamentul se mobilizează, sper să avem o nouă Lege a Educației la începutul noului an școlar. Această lege este necesară pentru că învățământul românesc trebuie să se modernizeze. Nu mai avem timp. Au trecut 20 de ani și învățământul românesc are încă foarte multe lucruri de făcut”, a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.
Ministrul Educației susține că noul act normativ poate și trebuie să elimine inechitățile din sistemul național de învățământ. Una dintre acestea o constituie programa școlară aglomerată. „Inechitatea în școala românească începe de la programa școlară. Voi sunteți elitele școlii românești, însă, din păcate, nu avem doar elite. Este foarte bine ca ele să existe, este foarte bine să avem olimpici de succes, dar ar fi și mai bine dacă am avea un sistem educațional mult mai echitabil care să dea aceleași șanse tuturor elevilor, indiferent de mediul de rezidență. Conținutul programei este mult prea încărcat, mult prea stufos, mai ales pentru copiii de vârste mici, iar inechitatea începe tocmai acolo, fiindcă un copil cu o materie mult prea dificilă nu va reuși să-și facă toate temele, dacă părinții nu se pot ocupa de el la nivelul cerut”, a afirmat ministrul Daniel Petru Funeriu.
Vorbind și despre experiența proprie de olimpic național la chimie, ministrul Educației le-a urat succes competitorilor, exprimându-și convingerea că școala românească poate performa, însă a adăugat că acest lucru va fi influențat decisiv numai dacă se iau urgent măsurile legislative potrivite.
Ediția a 44-a a Olimpiadei naționale de chimie se desfășoară la Pitești, în perioada 31 ianuarie - 6 februarie, și reunește peste 200 de elevi și profesori din toată țara. Ministrul Daniel Petru Funeriu a fost olimpic național la chimie în perioada 1984-1988. (Biroul de presă)
Foto: Liviu Chirică, Mediafax

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 05:30:38 Ora de vară a Europei de Est