Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Educatorii și învățătorii vor fi încadrați și remunerați ca absolvenți de studii superioare

În sfârșit, se face dreptate!

Educatorii și învățătorii vor fi încadrați și remunerați ca absolvenți de studii superioare

9 februarie 2010. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a luat act de prevederile Legii 387/2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2009 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 și a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și a emis ordinul de aplicare a legii. Mai exact, ordinul se referă la aprobarea specializărilor universitare care conferă dreptul absolvenților de licee pedagogice să ocupe funcții didactice de profesor în învățământul preșcolar și primar.

„Practic, prin acest ordin, educatorii și învățătorii din învățământul primar și preșcolar vor beneficia de o majorare salarială, în medie, între 13-14%. Din punct de vedere bugetar este un efort bugetar de circa 80 milioane lei, bani care vor fi acordați, retroactiv, începând cu data de 1 ianuarie 2010. Acest ordin vine să clarifice modul în care se realizează salarizarea", a declarat Cătălin Baba, secretar de stat în cadrul MECTS, după ședința Comisiei de Dialog Social desfășurată azi, 9 februarie, la sediul ministerului.
De prevederile acestui ordin beneficiază 30.000 de educatori și învățători care și-au completat studiile liceale, finalizând ciclul de licență (Bologna 1). (Biroul de presă)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 05:29:10 Ora de vară a Europei de Est