Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Momente și schițe”, după I.L. Caragiale

Al 5-lea an de Teatru Vienez de Copii în Oradea!

„Momente și schițe”, după I.L. Caragiale

Avem bucuria să vă anunțăm începerea celui de-al cincilea proiect al Teatrului Vienez de Copii în Oradea. Proiectul „Copiii pe scenă” 2010 începe la Oradea prin atelierele de selecție a copiilor dornici să joace teatru. Așa după cum ați putut afla, atelierele s-au desfășurat în perioada 8 – 12 februarie 2010, la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”.

Cursurile de teatru vor începe la sfârșitul lunii februarie și se vor încheia o dată cu sfârșitul anului școlar. După vacanța de vară, cursurile se reiau, iar la începutul lunii noiembrie, copiii vor juca spectacolul „Momente și schițe”, după I.L. Caragiale – în fața unui public iubitor de teatru. Cursurile se vor ține o dată pe săptămână, timp de două ore, la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, partener în proiectele noastre încă de la început (2006).
Cursurile noastre de teatru se adresează copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani (maximum clasa a XI-a). Aceștia sunt încurajați să gândească în mod creativ și învață să îmbine expresia fizică cu cea verbală, într-un mod nou, dinamic și inovator. Exerciții de dicție, tehnici de respirație, controlul trupului, antrenarea memoriei și multă muncă în echipă sunt folosite pentru a-i învăța pe copii cum să se prezinte (pe scenă) și să apară în fața unei audiențe cu încredere în ei înșiși. Improvizația, discuțiile și socializarea sunt mult mai importante decât simpla învățare a textului.
Pentru detalii: sabinatopala@teatrulvienezdecopii.ro sau sabinatopala@yahoo.com  (Sabina T.)

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 13:21:10 Ora de vară a Europei de Est