Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Mama - lumina sufletului meu

De la Patricia, pentru toate mamele, în dar de 8 Martie

Mama - lumina sufletului meu

Uneori stau să mă gândesc la etimologia cuvântului „mama”. Cum am putea defini o mamă? O persoană, o ființă, un spirit, o inimă, o viață sau suflare dumnezeiască? Mama e toate și niciuna.

Trăirile ei nu pot fi identificate. Ea se luptă cu viața, cu moartea, cu gingășia neștiinței fragede, cu asprimea îndoielii și usturimea încăpățânării. Pentru mine, mama este altarul vieții; altar pe care Dumnezeu a așezat toate bogățiile existenței, învăluite în sufletul mamei. Cuvântul „mama” este dulcele sens al vieții, este candoarea existenței și definește cea mai importantă ființă de pe Pământ. Mama e cea mai dulce dimineață, e surâsul cel plăcut, e modelul meu în viață și al fiecărui prunc născut. Se spune că atingerea unei mame este sfântă. Acolo unde atinge mama, rămâne o urmă... Mama este un cântec al sufletelor ce se dezvoltă în femeie în momentul în care primește misiunea de-a veghea asupra scânteii de viață care se naște din ea. Verbele „a iubi”, „a crește”, „a dărui” și „a educa” definesc în cel mai bun mod funcțiile mamei. Mama trebuie cinstită pentru sacrificiul suprem pe care îl face în viață: copilul.
LA MULÞI ANI PENTRU TOATE MAMELE! ETERNĂ RECUNOȘTINÞĂ!
„Să știi că ești lumina ce sufletu-mi alină/ Aș vrea să-ți scriu iubirea, cununa mea de flori/ Parfumul vocii tale să mă învelească în zori,/ Iar sufletu-mi îmbracă-l în ploaia de culori”. (Patricia Andrada Reștea)

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:48:14 Ora de vară a Europei de Est