Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Concursuri de idei pentru amenajarea zonei centrale a municipiului Oradea

Depunerea soluțiilor ... până în 29 martie

Concursuri de idei pentru amenajarea zonei centrale a municipiului Oradea

Primăria municipiului Oradea și Ordinul Arhitecților din România – Filiala Bihor au lansat, începând cu data de 15 februarie 2010, trei concursuri de idei, prin care se dorește găsirea unor soluții în vederea amenajării zonelor centrale ale municipiului Oradea.

Cele trei concursuri au următoarele teme: „Amenajare spațiu urban – strada Republicii”, „Amenajare restaurativă, reabilitare și dezvoltare urbană zona Piața Ferdinand și Piața Unirii”, „Semnal de intrare în municipiul Oradea”.
„Orașul Oradea are un mare potențial arhitectonic, important atât din punct de vedere turistic, cât și pentru locuitorii săi. Una dintre prioritățile noastre este să aducem orașul la un nivel corespunzător”, a precizat arhitectul Zisu Valentin.
Data limită de depunere a soluțiilor este 29 martie 2010, urmând ca în 30 martie să aibă loc jurizarea lucrărilor. În luna iulie a acestui an, toate lucrările din cadrul concursurilor de idei vor fi expuse la Galeria de Arte Vizuale.
„Sper ca acest concurs să ne dea cele mai bune idei de revitalizare a orașului Oradea”, a precizat Lucia Iacob, arhitectul-șef al Primăriei Oradea. (B. P.)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:32:04 Ora de vară a Europei de Est