Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Joi, fără evenimente nedorite!

Testele naționale, la final

Joi, fără evenimente nedorite!

Joi, s-a consumat ultima rundă a Testelor naționale din acest an școlar, cu proba la alegere, Geografia României sau Istoria românilor. În centrele de testare organizate în cadrul școlilor gimnaziale “Dacia” și “Oltea Doamna” din Oradea nu s-au înregistrat evenimente nedorite!

“La Centrul de testare de la Școala “Dacia” s-au înscris 249 de candidați din trei școli orădene: “Dacia”, “Decebal” și Liceul de Artă. Toți au fost prezenți. Deci, fără absenți, dar și fără întârziați, iar organizarea a fost ireproșabilă! Au fost luate toate măsurile pentru a preveni producerea unor eventuale fraude”, ne declară președintele centrului, prof. Mircea Mitran.
Nici la Centrul de testare nr. 07, organizat la Școala cu clasele I-VIII “Oltea Doamna” nu au fost consemnate nereguli de niciun fel!, după cum aveam să aflăm de la dl Gyori Peter, informaticianul comisiei. Din cei 284 de candidați înscriși, nu s-au prezentat doi, din seriile precedente de la Școala cu clasele I-VIII “Nicolae Bălcescu”. Joi, la ultima probă,  din cei  282 de candidați prezenți, 11 au optat pentru Istoria românilor, iar restul, pentru Geografia României. La ieșirea din sală, cei mai mulți s-au declarat mulțumiți de subiectul de la geografie, lăudându-se că vor lua nota maximă.
În curtea școlii, bucurie generală, calde îmbrățișări și comentarii optimiste! (Ov. Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto (Joi, fără evenimente nedorite!).

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 04:49:37 Ora de vară a Europei de Est