Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Primăria Oradea face demersuri pentru acoperirea cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar

Semnale... Semnale!

Primăria Oradea face demersuri pentru acoperirea cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar

Primăria Oradea a transmis ieri, 2 martie 2010, adrese către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru modificarea Hotărârii de Guvern nr. 1618/2009 din 23 decembrie 2009, prin care fondul de salarii al angajaților din sistemul de învățământ a fost stabilit pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pe an.

Modificarea se impune întrucât din analiza efectuată pe baza statelor de personal ale unităților de învățământ din luna ianuarie, se constatată că fondurile alocate cheltuielilor de personal prin Direcția Generală a Finanțelor Publice nu asigură plata integrală a salariilor în toate școlile din municipiu pentru luna martie.
Din execuția anului trecut care a fost de 112.944.153 lei, rezultă că sumele repartizate în urma calculării pe baza standardelor de cost a fondurilor destinate cheltuielilor de personal sunt de 103.486.250 lei la un număr de 37.410 elevi/preșcolari. Reiese astfel, un cost mediu unitar de 3.019,09 lei / elev, cel alocat efectiv fiind de doar 2.766 lei/elev.
Se solicită suplimentarea fondurilor alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea cheltuielilor de personal din învățământ și introducerea unor criterii de repartizare a acestor fonduri, care să țină seama și de gradul de pregătire a profesorilor. Actuala propunere, neținând seama de acest criteriu, face ca școlile din mediul rural, cu un număr mare de profesori suplinitori, să aibă un excedent de fonduri, în timp ce școlile din municipiile reședință de județ, cu profesori care au toate gradele didactice sunt subfinanțate.
Având în vedere că Primăria este doar o instituție intermediară, care primește fonduri de la bugetul de stat și pe care le transferă unităților de învățământ, și care nu are posibilitatea legală de a suplimenta fondurile necesare salariilor profesorilor, solicită implicarea Inspectoratului Școlar al județului Bihor și a Instituției Prefectului în remedierea acestor deficiențe de salarizare, pentru ca procesul de învățământ în municipiu să se poată desfășura normal. (Biroul de presă)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:33:00 Ora de vară a Europei de Est