Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Expoziție de mărtișoare la Oșorhei

Proiectul „Mărțișorul – simbol al primăverii”

Expoziție de mărtișoare la Oșorhei

Primăvara a sosit la propriu și la Școala cu clasele I-VIII din Oșorhei. Elevii ciclului primar și-au dat întâlnire în holul mare al școlii pentru a prezenta ceea ce au lucrat timp de o săptămână.

Fiecare clasă și-a expus mărțișoarele cum s-a priceput mai bine pentru a impresiona și a atrage toate privirile. În deschidere, a fost prezentată în power point Legenda mărțișorului, iar elevii au întâmpinat primăvara cu un buchet de cântece adecvate.
Atmosfera a fost una de basm, cu decoruri vii de primăvară: fluturi, albinuțe, buburuze și floricele. Evenimentul face parte din proiectul educațional ,,Mărțișorul - simbol al primăverii”. Partenerii proiectului sunt elevii clasei I A (îndrumați de înv. Incze Liana), I C (inst. Indig Daniela), a III-a  A (înv. Petrica Nicoleta), a III-a C (inst. Moț Ioana), a IV-a A (înv. Ducu Eleonora), a IV-a C (înv. Toca Floare), precum și elevii dnei înv. Mirela Romocea de la Școala din Fughiu.
„Proiectul urmărește implicarea elevilor în activități creatoare, menite să le dezvolte simțul estetic și îndemânarea, păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor strămoșești și, de ce nu, întâmpinarea cu multă bucurie a anotimpului renașterii naturii, printr-o explozie de culoare și entuziasm”, după cum ne-a declarat inițiatoarea proiectului, inst. Daniela Indig Daniela.
Proiectul va continua cu activități artistice dedicate zilei de 8 Martie. (I. D.)

Trimite email

duminic, 21 aprilie 2019