Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„All Star Game” la Oradea

Astăzi, la Arena „Antonio Alexe”

„All Star Game” la Oradea

Federația Română de Baschet în colaborare cu Primăria municipiului Oradea și Clubul Sportiv Municipal organizează astăzi (marți, 16 martie 2010), la Arena „Antonio Alexe”, un eveniment care are ca scop promovarea baschetului în România și ajutorarea copiilor cu probleme.

Este vorba despre „Old Star Game”, un meci de baschet la care vor participa reprezentanți de seamă ai baschetului românesc, cu începere de la ora 17.00 și „All Star Game”, un meci la care vor participa cei mai buni jucători de baschet din campionatul intern, cu începere de la ora 18.30.
„Pentru orașul nostru este un eveniment deosebit. Suntem onorați de organizarea unui astfel de eveniment, Oradea intrând pe circuitul baschetbalistic național, revenind acolo unde îi este locul”, a precizat Șerban Sere, managerul secției de baschet a CSM Oradea, în cadrul conferinței de presă dinaintea evenimentului.
La conferință a participat președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, care i-a mulțumit primarului Ilie Bolojan pentru ceea ce a făcut în ultimii doi ani pentru baschetul orădean.
Scopul principal al evenimentului este unul caritabil, reprezentanții federației și cei ai municipalității împărțind azi, la mai multe grădinițe și școli din oraș, coșuri și mingi de baschet. „Copiii au fost mulțumiți, noi încercăm să îi atragem de mici către acest sport”, a precizat Florin Birta, președintele CSM Oradea. Totodată,  aceștia au făcut o vizită la Spitalul Clinic municipal „Dr. Gavril Curteanu”, unde, din încasările evenimentului, se va achiziționa un aparat de ventilat, pentru copiii de la secția de Oncologie. (B. P.)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:35:41 Ora de vară a Europei de Est