Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Strângere de fonduri

„Don Orione” în acțiune

Strângere de fonduri

Cu o săptămână înainte de marele praznic creștin - Învierea Domnului, elevii și profesorii de la Liceul „Don Orione” din Oradea, cu mic, cu mare, s-au gândit să facă o faptă bună.

Copiii de la Grădinița „Don Orione” au inițiat o acțiune de strângere de fonduri mai cu seamă pentru copiii care locuiesc la groapa de gunoi a orașului.
Sub îndrumarea doamnelor educatoare, micuții au pregătit mai multe figurine din ghips pe care le-au pictat și care mai apoi au fost scoase la vânzare. Ouăle, mieluții și iepurașii ghipsați au fost vânduți elevilor mai mari și profesorilor, atât la bucată, cât și în coșulețe colorate, făcute de mânuțele grădinarilor noștri.
Din banii strânși vor fi cumpărate dulciuri acelor copilași mai puțin norocoși, pentru ca și aceștia să se poată bucura de Lumina praznicului Învierii.
Cadourile vor fi duse și împărțite de colegii lor mai mari din liceu, care vor contribui și ei cu ce vor putea la această acțiune. (Andrei MODOG)

Trimite email
luni, 17 august 2026 la 15:09:36 Ora de vară a Europei de Est