Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

,,Prin patimi spre Înviere”

La școala din Hidișelu de Sus

,,Prin patimi spre Înviere”

În cadrul parteneriatului educațional, încheiat între Școala cu clasele I-VIII din Hidișelu de Sus și Parohia Ortodoxă ,,Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil” (din satul Mierlău), intitulat ,,Lăsați copiii să vină la Mine”, elevii coordonați de profesor Elena Arvai (directorul școlii) și profesor Călinescu Anca au desfășurat diferite activități cu caracter moral, spiritual și educațional.

În ultimele două săptămâni din Postul Mare, au pregătit și prezentat într-o frumoasă expoziție desene cu tema Sfintelor Paști; în vederea formării virtuților creștine și consolidării deprinderilor de comportament moral-religios, elevii clasei a VIII-a au vizitat, alături de profesorul de religie Călinescu Anca, biserica din satul Mierlău, unde părintele paroh Viorel Toderici le-a prezentat importanța Spovedaniei și Împărtășaniei, le-a explicat simbolismul sfintelor slujbe și al vaselor sfinte și le-a făcut istoria bisericii din sat; în 21 martie, câțiva elevi au participat la un concert pre-pascal susținut de corul Psalmodia Varadiensis, la Biserica cu Lună din Oradea; la sărbătoarea Bunei-Vestiri (25 martie), elevii clasei a VI-a au participat la Sfânta Liturghie, unde s-au și spovedit și împărtășit; în cadrul fiecărei ore de religie, s-a făcut lectura biblică a evenimentelor premergătoare Jertfei lui Hristos (Patimile Domnului, Moartea pe cruce, Învierea, precum și arătările Mântuitorului nostru Iisus Hristos de după); la școală, elevii, pregătiți de prof. Călinescu Anca, au prezentat o frumoasă serbare cu titlul,,Prin patimi spre Înviere”. Prin intermediul versurilor, au fost rememorate Patimile Domnului, Moartea Sa pe cruce, precum și bucuria Invierii Sale. (C. Anca)

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 22:23:42 Ora de vară a Europei de Est