Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Grădinarii iscusiți au vorbit despre legumele timpurii

Ieri, la Grădinița din Săbolciu

Grădinarii iscusiți au vorbit despre legumele timpurii

Ajungând joi (15 aprilie 2010) pe la Săcădat și Săbolciu, ne-am abătut și pe la Grădinița din Săbolciu, unde i-am găsit pe grădinarii iscusiți (ai educatoarelor, prof. Ruzsa Natalia și Sanda Iovan) vorbind despre legumele timpurii...

Grupați pe centre de interes și ateliere de lucru, copiii au ajuns să decupeze, să lipească, să asambleze, să modeleze, să recite, să cânte, să creeze și să se joace de-a… ceva, învățând.
La modelaj, au modelat ridichi, salată și spanac, la construcții, au confecționat lădițe pentru legumele timpurii, la bibliotecă și-au imaginat sceneta „Micul vânzător”...
Toate acestea s-au întâmplat în cadrul activităților și jocurilor alese.
La activitățile pe domenii experiențiale, au asamblat cartea cu legume, la domeniul știință, au alcătuit probleme, cu subiectul Cifra 9.
În perioada următoare, în parteneriat cu părinții, Natalia și Sanda și-au propus activități practice în curtea grădiniței, pe care, docamdată, doresc să le țină sub „embargo”, fiind trecute la capitolul „surprize-surprize”! (Ovidiu DAN)

Trimite email
luni, 17 august 2026 la 04:04:54 Ora de vară a Europei de Est