Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

„Cunoaște pericolele pentru a te putea feri de ele!”

Proiectul educațional

„Cunoaște pericolele pentru a te putea feri de ele!”

Miercuri, 21 aprilie 2010, la Grupul Școlar „Ioan Bococi” din Oradea a avut loc lansarea proiectului educațional „Cunoaște pericolele pentru a te putea feri de ele!”

Coordonatorii proiectului sunt prof. Lorincz Ana-Ruxanda și prof. Lăzău Florin. Din echipa de proiect fac parte profesorii: Diana Simina, Raica Anca și Bejusca Ramona. Activitatea de lansare s-a bucurat de sprijinul conducerii școlii (director – prof. ing. Ileana Varga, director adjunct – prof. Mihaela Popovici) și atenția întregului corp profesoral.  Proiectul este realizat în parteneriat cu mai multe instituții din partea cărora au fost prezente la lansare următorii reprezentanți: agent-șef principal Iancu Dănuț, agent-șef Secară Sorin din cadrul Poliției de Proximitate, biolog Carmen Dinescu, sociolog Adina Lazăr, referent Prisca Antoanela, de la Direcția de Sănătate Publică Bihor – Biroul promovarea sănătății, psiholog - sinsp. Popescu Georgeta - Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, director, prof. psiholog Simina Hinț - Centrul Județean de Resurse și Asistență Educaționala Bihor.
Acest proiect se încadrează în asamblul măsurilor de politici sociale inițiate pe plan mondial, în vederea lansării ofensivei împotriva alcoolului, drogurilor, tutunului și activității sexuale neprotejate.
Proiectul are ca scop reducerea consumului de tutun, droguri, alcool în rândul adolescenților, a activității sexuale neprotejate, precum și promovarea unui stil de viață de calitate. (Lorincz Ana-Ruxanda)

Trimite email
sâmbătă, 7 martie 2026 la 05:23:30 Ora standard a Europei de Est