Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

,,Suntem mici, dar ne pasă de soarta planetei noastre!”

La Grădinița nr. 55

,,Suntem mici, dar ne pasă de soarta planetei noastre!”

Sub acest generic au sărbătorit preșcolarii grupei mari pregătitoare de la Grădinița nr. 55 din Oradea ,,Ziua mondială a Pământului” (22 aprilie). Cu această ocazia, copiii au învățat lucruri noi și interesante despre frumusețea Planetei albastre, leagănul civilizației noastre.

Totodată, copiii au aflat și despre procesul de degradare a naturii, datorat acțiunii iresponsabile a unor semeni de-ai noștri. Cu imaginația și îndemânarea lor, ajutați de părinți și îndrumați de doamnele educatoare Mărioara Cardoș și Mihaela Vidican, copiii au realizat din materiale reciclabile jucării și obiecte inedite: căluți din ziar vechi, robot din ambalaje de iaurt, rachetă din PET-uri, hârtie și brichete, tobă din ambalaj de margarină, nailon și pixuri, păpuși din ciorapi și materiale textile etc. Toate aceste jucării au fost expuse în sala de grupă. Expoziția a fost admirată de copiii din toată grădinița. (Ioana C.)

Trimite email

vineri, 13 decembrie 2019