Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

În primele rânduri... în Săptămâna națională a voluntariatului

Elevii voluntari și dascălii de la „Traian Vuia”

În primele rânduri... în Săptămâna națională a voluntariatului

În Săptămâna națională a voluntariatului, elevi din 12 clase de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea (a IX-a A, C, G, D, H, a X-a B, C, D, a XI-a C, D și a XII-a D zi și rută progresivă) au desfășurat, timp de trei zile (luni, marți și miercuri, 19, 20 și 21 aprilie 2010), voluntariat eco, activități de voluntariat ecologic, confecționare de obiecte din materiale reciclabile (planșe, pancarte, jucării, tablouri, coliere, brățări, cercei, plase, curele, măști și un om din flacoane...).

Acțiunile s-au desfășurat la biblioteca școlii, fiind coordonate de prof. Corina Negruțiu, Voichița Darna, Cristian Buzlea și dna bibliotecar Agneta Simona Șaitoș. În cea de-a treia zi, a avut loc premierea celor mai reușite lucrări. Profesorilor coordonatori li s-au alăturat, doamna director adjunct, prof. Adriana Petrică și prof. Rodica Butiri.
La cele două secțiuni ale concursului au participat cu lucrări (creații proprii) 70 de elevi. Toți au fost premiați
Joi, 22 aprilie, în și de Ziua Pământului, liceenii colegiului „Traian Vuia” au participat, într-un număr remarcabil, la „lanțul viu” care s-a format pe strada Republicii, în zona pietonală, în cadrul proiectului „Arta pentru natură, natura pentru artă”, inițiat și organizat de Asociația D’Art din Oradea (profesori coordonatori responsabili din partea colegiului - Corina Negruțiu și Cristian Buzlea); la manifestare au participat și alți profesori: Butiri Rodica, Chereji Mihaela, Bădilița Vlad, Jurcuța Ioan, Băguț Ciprian, Secară Rodica, Urs Marcela, Șandru Andreea, Bocea Ioana, Tomescu Ioana, Mic David Diana, Lukacs Nadia, Mateaș Silvia.
Activitățile din Săptămâna națională a voluntariatului s-au bucurat de sprijin din partea conducerii colegiului (director – prof. Dorel Șaitoș, director adjunct – prof. Adriana Petrică) și a doamnei bibliotecar Agneta Simona Șaitoș.
„S-au sărbătorit 40 de ani de la declararea zilei de 22 aprilie - Ziua Pământului. Prin acțiunile întreprinse, am dorit să sensibilizăm opinia publică și să comunicăm mesajul nostru de luptă pentru ocrotirea mediului înconjurător și a biodiversității, valorificarea rațională a resurselor existente, reciclarea materialelor refolosibile, implicarea și conștientizarea elevilor în problema ocrotirii mediului și a durabilității”, după cum ne-a declarat prof. Corina Negruțiu. (Ovi DAN)

Trimite email
duminică, 24 mai 2026 la 00:43:47 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert Compact

Concert Compact Paul Ciuci 
joi, 21 mai, ora 21.00
la Hard Rock Cafe, București