Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
10 octombrie 2026

Laureata Premiului Nobel pentru Pace 2026, Navi Pillay

Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.

Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.

Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.

Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.

„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.

Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori”...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

,,Salvați Pământul, planeta vieții!”

La Grupul Școlar Industrial din Popești

,,Salvați Pământul, planeta vieții!”

Sărbătoarea celei de-a 40-a aniversări a Pământului a fost precedată, la Grupul Școlar Industrial din Popești, de activități practice, de colectare selectivă a deșeurilor recuperabile, activități de ecologizare a școlii și împrejurimilor acesteia și de acțiuni de amenajare a parcului școlii.

Ziua mondială a Pământului a fost marcată printr-o activitate festivă la care au participat elevii și dascălii lor.
Prima parte a programului a constat într-o activitate informațională prin care elevii au fost conștientizați asupra faptului că Pământul este adevărata locuință a omului, oferindu-i acestuia cu generozitate cele necesare vieții: apă, hrană, plante, animale, frumusețe... Pământul este singura planetă cu viață, mediul de pe Terra este un unicat, armonizând elementele specifice vieții cum nu se mai întâmplă nicăieri în Sistemul solar.
Elevii au fost informați și despre problemele cu care se confruntă planeta noastră, despre consecințele negative ale poluării, defrișării pădurilor, exploatării necontrolate a resurselor Terrei. Ei au fost îndrumați să învețe să trăiască într-un mediu curat pentru a păstra sănătatea și viața pe Pământ.
După un scurt istoric al sărbătoririi Zilei Pământului au fost vizionate momente artistice cu simbolistică ecologică  închinate Pământului, la ceas aniversar. Astfel, elevii clasei a X-a A, pregătiți de prof. Anca Chira, au prezentat piesa de teatru ,, Decizia vă aparține!”, iar elevii clasei a III-a, pregătiți de învățătoarea lor, Bigas Veronica, au susținut un colaj de poezii, cântece și sceneta ,,Salvați Pământul, planeta vieții!” Elevii clasei a IV-a A, pregătiți de dna învățătoare Dorina Bejan, au încheiat programul artistic cu un moment dedicat pădurii, aurul verde al planetei.
Atmosfera elogiativă la adresa Pământului a fost amplificată printr-un panou cuprinzând ilustrații și date informative despre Planeta albastră, desene, afișe, fluturași și pliante cu mesaje ecologice. Cu deosebită plăcere, elevii ,,echipei verzi” din învățământul primar au realizat un ,,Document de salvare a Pământului” prin imprimarea pe un panou a urmelor propriilor palme. De asemenea, s-a inaugurat un tabel Eco-școlarii în care elevii vor semna exprimându-și dorința de a deveni Eco și de a proteja mediul pentru o viață mai sănătoasă.
Considerăm că activitatea a fost un „cadou” oferit Pământului, de ziua sa, care l-a făcut să zâmbească și să spere că va fi ocrotit de locuitorii săi și va trăi veșnic curat și viguros. (Veronica B.)

Trimite email
joi, 15 octombrie 2026 la 03:04:03 Ora de vară a Europei de Est