Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Bun venit, primăvară!

Activitate concurs - Welcome spring!

Bun venit, primăvară!

Joi, 6 mai 2010, la Școala de Arte și Meserii Dobrești, structura Hidișel, s-a desfășurat concursul comunal Welcome spring! (Bun venit, primăvară!) pentru clasele V-VIII.

Prin urmare, la concurs au participat elevi de la școlile din Hidișel, Topa de Sus, Luncasprie și Dobrești.
Concursul a avut două secțiuni: recitare și compoziție. La prima secțiune, elevii au recitat sau au interpretat o poezie, la alegere, cu tema primăvara, iar la a doua secțiune, școlarii au creat o poezie sau un eseu cu aceeași temă.
Elevii au avut un termen limită pentru a se înscrie, iar profesorii au completat un formular de înscriere pe care l-au trimis școlii organizatoare, școala din Hidișel.
Activitatea s-a desfășurat după următorul program: o scurtă prezentare a activității, recitarea poeziilor, o prezentare în power point, cu titlul: What do English poeple celebrate in spring? (Ce sărbătoresc englezii primăvara?), notarea elevilor de la secțiunea recitare și evaluarea lucrărilor de la creație, iar în final, premierea participanților.
Juriul a fost format din: prof. Ioana Ionescu (prof. de franceză-engleză), Lidia Pocsai (prof. de română-engleză) și Răzvan Turcuș (prof. de română-engleză).
Am ales tema primăvara deoarece am considerat că este o temă generoasă. Primăvara au loc o serie de evenimente care implică sărbătoarea naturii, precum și alte festivaluri sau sărbători religioase.
Obiectivul fundamental al acestei activități a fost stimularea creativității elevilor din clasele gimnaziale, precum și sporirea interesului acestora pentru limba străină studiată, prin activități extracurriculare.
Câștigătorii concursului au fost, la secțiunea recitare: mențiune - Popuș Florina, clasa a VI-a din Topa de Sus, locul III - Fericel Teodora, clasa a VII-a din Dobrești, locul II - Luca Adina, clasa a V-a din Luncasprie, locul I - Jurj Bianca, clasa a V-a, Luncasprie. La secțiunea creație, învingători au fost: mențiune - Florea Bogdan, clasa a VII-a, Topa de Sus, locul III - Seican Gabriela, clasa a VII-a, Hidișel, locul II - Mihele Denisa, clasa a VI-a, Dobrești, locul I - Fericel Teodora, clasa a VII-a, Dobrești.
Toți aceștia au primit diplome, precum și cărți cu povești în limba engleză. Profesorii care au avut elevi în concurs au fost recompensați, la rândul lor, cu diplome de participare.
Acest concurs a fost organizat de prof. de engleză, Ruja Călina Diana, de la Școala din Hidișel și prof. documentarist Lavinia Buha, care a asigurat și spațiul necesar desfășurării evenimentului, și anume, în cadrul CDI. (Diana R.)

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 21:24:49 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.