Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Universul cărților prin ochii și vocea copiilor

Să citim pentru mileniul III

Universul cărților prin ochii și vocea copiilor

,,O casă fără cărți îmi pare un corp din care a plecat sufletul” (Cicero)

Drept dovadă, preșcolarii din grupa pregătitoare A și grupa mare, de la Grădinița nr. 20, din Oradea ( îndrumați de educatoarele Ecaterina Bacter, Ioana Ilea, Carmen Petruș și Liliana Brătescu), precum și elevii clasei a II-a și a IV-a de la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” (îndrumați de învățătorii Daniela Chereși și Ioan Lațcău) au desfășurat activitatea de evaluare din cadrul proiectului național ,,Să citim pentru mileniul III”. Activitățile atractive desfășurate în cadrul acestui proiect au avut ca scop atât stimularea interesului copiilor pentru lectură, apropierea acestora de carte și de mesajul scris, cât și conștientizarea părinților de importanța lecturii.
În cadrul activității de evaluare, micii ,,artiști” au recitat poezii, au interacționat cu spectatorii prin intermediul unor ghicitori, proverbe și zicători, glume și au interpretat cântece, dovedind că sunt adevărați actori, intrând în pielea unor personaje din povești. Cartea este o comoară, un izvor de înțelepciune, un prieten bun și devotat al nostru, de aceea trebuie iubită și prețuită. Dorim ca pe viitor, copiii să perceapă cartea ca pe un domeniu care merită să fie cucerit, ca pe un prieten ce le este mereu alături, le vorbește, le dă sfaturi bune și nu-i trădează niciodată.
La acțiunea noastră a fost prezentă și doamna director, prof. Rodica Toda, care a subliniat importanța derulării acestui proiect, prin prisma achizițiilor dobândite de copii prin apropierea de carte și nu prin vizionarea programelor TV, care pot denatura comportamentul și atitudinea acestora.
În final, munca artiștilor a fost răsplătită cu diplome și dulciuri, pe deplin meritate. (Ioana & Ovidiu)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Universul cărților prin ochii și vocea copiilor.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 09:08:50 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)