Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Grupul Școlar „George Barițiu” Oradea – o școală cu tradiție

Promovarea școlii

Grupul Școlar „George Barițiu” Oradea – o școală cu tradiție

Grupul Școlar „George Barițiu” din Oradea este o școală cu tradiție în peisajul învățământului orădean, fiind înființată în urmă cu 134 ani.

 Unitatea noastră are un număr de 24 de clase și un efectiv de 293 de elevi.
 Dintre resursele materiale ale școlii, amintim: 16 săli de clasă, cinci cabinete, două săli de sport, 19 ateliere, o capelă, o sală festivă, un cabinet medical, două cabinete de psihologie, cantină, internat și bibliotecă.
 În școală lucrează cadre didactice cu pregătire în domeniul tehnic și psihopedagogic, iar asistența medicală și de specialitate este asigurată de un medic – medicină generală, psiholog, kinetoterapeut și specialiști în domeniul terapiilor ocupaționale.
 Din facilitățile oferite elevilor noștri de către școală, amintim: *masă gratuită pentru elevii interni, la cantina școlii *echipament de protecție gratuit pentru orele de instruire practică *rechizite gratuite pe toată durata școlarizării,
cazare gratuită în internatul școlii.
Oferta educațională
Pentru anul școlar 2010-2011, Grupul Școlar „George Barițiu” Oradea oferă următoarele calificări:
Clasa a IX-a liceu tehnologic – zi (învățământ special)
Profil: Servicii
            Domeniul: Turism și alimentație
            Calificarea: Bucătar – 12 locuri
Profil: Tehnic
            Domeniul: Construcții, instalații și lucrări publice
            Calificarea: Zidar-pietrar-tencuitor – 12 locuri
            Domeniul: Industrie textilă și pielărie      Calificarea: Confecționer produse textile – 12 locuri.
Clasa a IX-a liceu tehnologic – zi (învățământ de masă)
Profil: Servicii
            Domeniul: Turism și alimentație
            Calificarea: Tehnician în gastronomie – 30 locuri
Profil: Tehnic
            Domeniul: Construcții, instalații și lucrări publice
            Calificarea: Tehnician instalator pentru construcții – 30 locuri.
Clasa a XII-a liceu tehnologic, rută progresivă
Profil: Servicii
            Domeniul: Turism și alimentație
            Calificarea: Tehnician în gastronomie – 30 locuri zi
Profil: Tehnic
            Domeniul: Construcții, instalații și lucrări publice
Calificarea: Tehnician instalator pentru construcții – 30 locuri seral.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 06:19:15 Ora de vară a Europei de Est