Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Marți – proba scrisă la limba maternă

Bacalaureatul în direct

Marți – proba scrisă la limba maternă

Marți, 29 iunie 2010, s-a desfășurat proba scrisă la limba maternă din cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de bacalaureat.

În urma centralizării datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, din totalul de 9.378 înscriși, au fost prezenți 9.312 elevi (99,29%). În 8 din cele 18 județe în care s-a desfășurat proba, rata de participare a fost maximă. Din totalul elevilor care au susținut proba, un singur candidat a fost eliminat din examen ca urmare a unei tentative de fraudă. 66 de elevi au absentat. Limbile materne în care s-a susținut proba scrisă de astăzi sunt următoarele:  croată, germană, maghiară, sârbă, slovacă, turcă și ucraineană.
Miercuri, 30 iunie și vineri, 2 iulie, se vor desfășura proba obligatorie a profilului și proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării. Pentru susținerea probei de mâine s-au înscris 206.223 candidați (164.970 candidați vor susține testul scris la matematică, în timp ce 41.253 candidați au optat pentru istorie).
Prima afișare a rezultatelor va avea loc duminică, 4 iulie, până la ora 16.00. În aceeași zi, pe segmentul orar 16.00 - 20.00, vor putea fi depuse contestațiile. Soluționarea acestora este prevăzută în perioada 6 - 7 iulie, iar afișarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.
Am citat de pe site-ul M.E.C.T.S.
La centru de la „Ady Endre” din Oradea – 311 candidați
La centrul de examen nr. 458, organizat la Liceul Teoretic „Ady Endre” din Oradea, au fost arondați spre a susține probele scrise la bacalaureat 311 candidați din șapte licee: „Ady Endre”, „Lorantffy Zsuzsanna”, „Szent Laszlo”, „Iosif Vulcan”, „Partenie Cosma”, Liceul de Artă și Grupul Școlar Agroindustrial „Tamasi Aron” din Borș, potrivit datelor furnizate de președintele comisiei, dr. ing. Koles Emeric (șef de lucrări la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad).
„Putem estima că vom avea și astăzi (marți, 29 iunie 2010 – n.n.), 310 candidați din cei 311 înscriși. Luni, la proba de Limba și literatura română a absentat un singur candidat. Proba a decurs normal, fără evenimente nedorite, iar candidații s-au arătat mulțumiți de subiecte. Astăzi, la proba scrisă la Limba și literatura maghiară, ar trebui să fie cel puțin la fel de mulțumiți, susținând examenul în limba maternă.” (Ovi Dan)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 05:29:22 Ora de vară a Europei de Est