Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Serbările Cetății Oradea, la a X-a ediție

Vineri, sâmbătă și duminică

Serbările Cetății Oradea, la a X-a ediție

Casa de Cultură a Municipiului Oradea organizează vineri, sâmbătă și duminică (2, 3 și 4 iulie 2010), cea de-a X-a ediție a Serbărilor Cetății.

Manifestările dedicate acestui eveniment se vor desfășura după următorul program:
VINERI (2 iulie)
* între orele 20.00 și 23.00 - formația medievală AD-Hoc
*Viktor Kiraly – câștigător Megastar 2009
*DJ.Sava  & Raluca
SÂMBĂTĂ (3 iulie)
* între orele 20.00 și 23.00 - Asociația Culturală  Meda Music
*Toth Vera – câștigător Megastar 2007
*Nicola
DUMINICĂ (4 iulie)
*între orele 17.00 și  22.00 – ansamblurile folclorice: „Bihorul“, „Crișana“, „Feciorii Bihorului“, „Aușana“, „Lioara“ și „Nuntașii Bihorului“.
Programul mai cuprinde o prezentare cu degustare și vânzare de vinuri, organizată de o asociație internațională din Ungaria.  Atmosfera medievală va fi asigurată de arcași, în cadrul Campionatului național de tir cu arcul, care va avea loc zilnic pe fostul teren de fotbal din Cetate. (B. P.)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:36:17 Ora de vară a Europei de Est