Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

O sărbătoare europeană la Buntești

Activități pe centre de interes

O sărbătoare europeană la Buntești

9 mai - fiind o sărbătoare europeană, ca semn de respect pentru această zi cu triplă semnificație pentru noi, românii, colectivul de elevi și cadre didactice de la școala din Buntești a organizat un mic proiect, care a conținut activități diversificate, pe centre de interes, ateliere de lucru în echipă în funcție de tema aleasă.

În cadrul atelierelor, s-au încurajat creațiile artistice și literare, s-au confecționat stegulețe ale țărilor din Uniunea Europeană, au avut loc dezbateri, lecții cu conținut istoric și civic, concursuri menite să permită conștientizarea de către copii a drepturilor lor, dar și a unor aspecte legate de Uniunea Europeană: date istorice, rolul instituțiilor acesteia, a simbolurilor implicate, precum și a beneficiilor pe care țara noastră, respectiv copiii le au în urma aderării noastre la Uniunea Europeană.
Alături de elevi, s-au implicat în aceste activități: Mirela Corbu și Mirela Pirtea, ca organizatori, prof. Viorica Pirtea (directorul școlii), Simona Muțiu și înv. Georgeta Herman – ca și colaboratori. (M.C)

Trimite email

luni, 22 aprilie 2019