Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Momentan, Primăria Oradea nu face reduceri de personal

Impactul modificărilor legislative asupra bugetului municipalității

Momentan, Primăria Oradea nu face reduceri de personal

Primarul Ilie Bolojan a prezentat în cadrul conferinței de presă de joi (8 iulie 2010) impactul modificărilor legislative luate la nivel central asupra administrației publice locale.

„Datorită noilor prevederi cuprinse în O.U. nr. 55/2010, O.U. nr. 58/2010 și în O.U. nr. 63/2010, Primăria Oradea va fi obligată să facă o rectificare bugetară fie la sfârșitul acestei luni, fie la jumătatea lunii august. Bugetul municipalității va fi afectat atât de creșterea TVA-ului, cât și din reducerea cotelor defalcate din impozitul pe venit” a precizat primarul Ilie Bolojan.
Având în vedere că Primăria Oradea, Administrația Imobilară Oradea, Casa de Cultură a Municipiului și Clubul Sportiv Municipal însumează în prezent 463 de angajați, deci sub nivelul de 541 de salariați impus prin O.G. nr. 63/2010, momentan nu se vor face reduceri de personal în aceste instituții. (Biroul de presă)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:33:42 Ora de vară a Europei de Est