Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Umor de vacanță, cu Ovi Pascu

Extrase din ziare

Umor de vacanță, cu Ovi Pascu

Bunul nostru prieten Ovi Pascu ne „bombardează” mereu cu multe de toate, din care, vă extragem astăzi (luni, 12 iulie 2010), câteva formulării hazlii, care să vă facă să zâmbiți, la început de săptămână. Poate vă merge bine toată săptămâna!

Dan Pataca
Tovarasul Gheorghe Cioara s-a intors in tara, pe calea aerului (Scanteia, 1978)
 Este Tirgul anual al vitelor si porcinelor, veniti cit mai multi!(Scanteia, 1967)
Detaliu nefericit, aceasta femeie fusese deja victima unui accident mortal cu un an inainte. (Libertatea) 
Local traditional Pakistanez: ……, Sarmalute, Ficatei de porc (Libertatea)
In acea noapte fatala, hemoroizii il impiedicau sa inchida ochii (Libertatea)
Firul vietii victimei a fost sugrumat cu salbaticie, cu multiple lovituri de cutit (Libertatea)
Avea doar o strangulatie superficiala la umar … (Libertatea)
Misterul femeii taiate in bucati ramine intreg! (Ev. Zilei)
 Biserica fiind in reparatii, victimele accidentului au fost comemorate in sala de festivitati a primariei (Ev. Zilei) 
Toti purtau o cirpa la brat …. (Ev. Zilei)
Cu arsuri foarte grave pe 70% din corp, ea s-a stins in drum spre spital (National)
Arestarea s-a operat fara infuziune de sange (National)
Familia multumeste calduros celor care au luat parte la decesul scumpei lor Elisabeta M.  (Romania Libera, decese)
 Apa oceanului si clima sunt foarte umede in aceasta regiune (Romania Libera)
Raportul politiei releva ca victima s-a sinucis singura  (Actualitatea Banateana)
Spitalul judetean a fost dotat cu un aparat de reanimare dupa ultimul strigat (Monitorul de Cluj)
Cind s-a sinucis nefericita femeie? Oare si-a gasit moartea inainte de a se arunca in apele Muresului? (Monitorul de Timisoara) 
Gaurile din lenjeria lui lasau sa se intrevada o familie saraca (Monitorul de Timisoara) 
Vinatoarea in Vrancea: mai putini cerbi, dar mai numerosi (revista AGVPS)
Isi misca coada in cadenta, ca un soldat la parada (revista AGVPS)
Ultimele lui cuvinte au fost o tacere sfidatoare (Glasul Bucurestilor)

Trimite email
joi, 20 august 2026 la 22:15:53 Ora de vară a Europei de Est