Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Inexplicabil - foarte mulți dascăli au abandonat lupta

La concursul de titularizare (din 14 iulie)

Inexplicabil - foarte mulți dascăli au abandonat lupta

Rata de participare la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, organizat miercuri, 14 iulie 2010, a fost de 80,58%.

În cifre absolute, s-au prezentat 39.649 de candidați din cei 49.203 înscriși. Din cei 39.649 candidați prezenți, 4.408 s-au retras din examen, după o oră, conform prevederilor metodologice, invocând motive personale sau medicale. 99 de candidați au fost eliminați din sălile de concurs, cei mai mulți - 75 - din cauza unor tentative de fraudă. Conform procedurilor, 9.554 persoane (19,42%) au fost declarate absente.
Rate ridicate de prezență s-au înregistrat în județele:
Giurgiu (92,01%), Harghita (90,48%), Ilfov (89,90%), Sibiu (88,65%) și Iași (88,53%), la polul opus situându-se județele: Bihor (72,53%), Vâlcea (74%), Vrancea (74,42%), Argeș (74,75%) și municipiul București (74,48%).
Rezultatele concursului se afișează la sediul unității/instituției de învățământ unde s-a desfășurat concursul, în data de 18 iulie. Înregistrarea contestațiilor și transmiterea acestora comisiei de rezolvare a contestațiilor are loc în intervalul 18 - 19 iulie, iar afișarea rezultatelor finale obținute de candidați are ca termen data de 21 iulie. Prima etapă de repartizare - repartizarea în ședință publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învățământ, a
candidaților care au obținut cel puțin nota 7,00 (șapte), pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile se realizează în perioada 22-23 iulie 2010. (Biroul de presă)
În Bihor, s-au retras 137 de candidați
Potrivit informațiilor primite (prin e-mail) de la consilierul juridic al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, jr. dr. Ramona Bacter, la actuala ediție a concursului de „titularizare” (cum mai puteam citi doar pe ecusonul profesorilor asistenți; culmea: unii purtau ecusonul de la bacalaureat), „s-au înscris 2.199 de candidați, din care: au fost prezenți 1.595; un candidat la biologie a fost eliminat pentru fraudă, șapte s-au retras din motive medicale, iar 130 s-au retras din motive personale”.
Noi am luat pulsul concursului în cel mai „curtat” centru, centrul cu cel mai mare număr de candidați, organizat la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, și poate și cu cel mai mare număr de inspectori școlari e metru pătrat.
Noutățile ediției din acest an sunt, în principal, două: „faptul că subiectele vin de la București și corectarea lucrărilor se va face în 11 centre de evaluare din țară”, așa după cum aveam să aflăm de la generalul adjunct al I.S.J. Bihor, prof. Nicolae Ungur. (Ov. D.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Inexplicabil - foarte mulți dascăli au abandonat lupta.

Trimite email
joi, 20 august 2026 la 05:18:42 Ora de vară a Europei de Est