Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Lansarea proiectului „Instruirea în societatea cunoașterii”

Pentru statutul de formator

Lansarea proiectului „Instruirea în societatea cunoașterii”

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în parteneriat cu SIVECO România, anunță lansarea proiectului „Instruirea în societatea cunoașterii".

Proiectul „Instruirea în societatea cunoașterii" urmărește dezvoltarea capitalului uman din învățământul preuniversitar, creșterea competitivității cadrelor didactice și eficientizarea sistemului educațional din România. În cadrul proiectului ce se va desfășura până în luna octombrie 2011, vor fi instruiți 3.000 de profesori formatori, la nivelul întregii țări. Profesorii care vor participa la acest program vor obține la finalul instruirii un certificat care atestă statutul de formator. Proiectul „Instruirea în societatea cunoașterii" este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.
Obiectivul proiectului „Instruirea în societatea cunoașterii" este de a-i încuraja pe profesori să își dezvolte competențele profesionale și de a oferi soluții de optimizare a procesului didactic, prin prezentarea celor mai noi modalități de introducere și utilizare a soluțiilor TIC în educație.
Proiectul promovează integrarea noilor tehnologii în educație și urmărește adaptarea sistemului de învățământ românesc la noile cerințe și provocări impuse de construirea societății cunoașterii, contribuind în mod real la implementarea strategiei europene de ocupare a forței de muncă.
De asemenea, proiectul promovează integrarea noilor tehnologii în educație și urmărește adaptarea sistemului de învățământ românesc la noile cerințe și provocări impuse de construirea societății cunoașterii, contribuind în mod real la implementarea strategiei europene de ocupare a forței de muncă.
Persoană de contact:  Niculae Cristea - manager de proiect (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), telefon: 0744/314.280. (Biroul de presă)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 05:30:47 Ora de vară a Europei de Est