Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Arii protejate din județul Bihor (XXI)

Serialul nostru

Arii protejate din județul Bihor (XXI)

Săptămâna trecută, am relatat despre splendoarea Cetăților Ponorului, acum continuăm explorarea Platoului Carstic Padiș din cadrul Parcului Natural Apuseni.

Platoul Carstic Padiș
Rezervația naturală Platoul Carstic Padiș este parte integrantă din complexul carstic Padiș, cu meandre caracteristice Văii Ponor, care formează în timpul ploilor torențiale un lac temporal. Poiana Ponor este una din puținele depresiuni carstice închise, tipice munților noștri, îndeplinind dubla condiție de a avea atât alimentarea, cât și drenajul subteran pe canalele carstice. Platoul carstic prezintă valoare floristică și peisagistică. 
Aici cresc sporadic bulbucii de munte – Trollius  europaeus, specie ocrotită. Inițial ecosistem  forestier, Platoul Carstic Padiș a fost printre primele zone despădurite ale Padișului, pajiștea luând locul pădurii; aceste pajiști au fost depreciate în timp datorită pășunatului intensiv, având ca urmare modificarea compoziției floristice și scăderea valorii furajere a pajiștii, fiind înierbată de un număr mare de plante nitrofile .
Zona turistică Padiș se află în ramura nordică a Munților Bihor, lanț din Munții Apuseni. 
Din punct de vedere administrativ, zona Padiș este situată în sud-estul județului Bihor, pe raza comunei Pietroasa, până la granița cu județele Cluj și Alba.
Din zona turistică Padiș fac parte următoarele: Bazinul închis Padiș – CetățilePonorului, Cheile Someșului Cald - Poiana Vărășoaia - Poiana Cuciulata, Cheile Galbenei - Poiana Florilor, precum și Obârșia Văii Boga.
Regiunea Padiș se află în Munții Apuseni, mai precis în partea de nord a Munților Bihor. Din punct de vedere administrativ, regiunea Padiș se găsește în partea sud-estică a județului Bihor, la aproximativ 10-15 km est de satul Pietroasa. Regiunea turistică Padiș se constituie din bazinul închis Cetățile Ponorului cu o suprafață de 36 de km pătrați (incluzând Cheile Galbenei și Poiana Florilor) la sud-vest și Cheile Someșului Cald - Poiana Vărășoaia - Poiana Cuciulata, la nord. Tot în regiunea Padiș mai poate fi inclusă și Valea Boga, situată în nord-vestul bazinului închis, la poalele Vârfului Boghii.
 Cetățile Ponorului, un bazin închis, este un teritoriu din care lipsește apa de suprafață. El este delimitat de vârfuri muntoase cuprinse între 1642 m (Măgura Vânătă) și 1100 m (creasta de N-V a Vârfului Galbena). Regiunea e înconjurată și strânsă ca de un clește de văile Someșului Cald, Arieșului și Crișului Pietros, apa de aici fiind drenată în întregime pe sub pământ în Valea Galbenei (80%) și Valea Boghii. Bazinul Cetățile Ponorului constă din opt bazinete care comunică doar pe sub pământ. Zona este foarte bogată în formațiuni carstice cum sunt peșteri (una dintre cele mai interesante fiind cea numită Ghețarul Focul Viu), chei, doline etc.
Cheile Someșului Cald - împreună cu Cetatea Rădesei, se află pe cursul superior al Someșului Cald. Ele se încheie la confluența cu Alunul Mare, primul afluent important al Someșului Cald. Cheile au în jur de 3 km lungime.
Cheile Galbenei - încep cu Izbucul Galbena care colectează cea mai mare parte din apă din bazinul Cetățile Ponorului. Primul sector are în jur de 1,5 km lungime și este cel mai spectacular. La S-SV de el se află Poiana Florilor. După Poiana Florilor urmează un sector al cheilor foarte sălbatic, de aproape 6 km, până la confluența cu Valea Bulz.
Regiunea este traversată de la est la vest de un drum forestier de 53 km (Răchitele-Ic Ponor- Padiș-Boga-Pietroasa). Sunt 31 km de la Răchitele la Padiș și alți 22 de la Padiș la Pietroasa. Drumul forestier se deschide în ambele capete în drumuri județene: Răchițele - Huedin (27 km, parțial modernizat) și Pietroasa - Sudrigiu (12 km de șosea asfaltată). Drumul forestier este greu accesibil pentru automobile. Din acest drum forestier sunt alte câteva drumuri care pornesc către: Cetățile Ponorului (de la Ocolul Silvic Ponor, drumul este închis circulației publice pentru a proteja Cetățile Ponorului), Poiana Vărășoaia, Poiana Florilor (din Valea Bulz), Cheile Someșului Cald (din Ic Ponor) și către Valea Boga (din satul Boga). În Padiș se poate ajunge pe mai multe trasee turistice marcate din: Cabana Vlădeasa (32 km), Stâna de Vale (20 km), Pietroasa (20 km), Șaua Vârtop (24 km), Arieșeni (16 km), Gârda (23 km), Peștera Scărișoara (20 km).
Agenția pentru Protecția Mediului Bihor
Serviciul Implementare Politici de mediu
ing. Monika Ciupleu, șef serviciu
biolog drd. Dorina Radoveț, consilier principal
director executiv -  ec. Călin MOCAN
Comp. Relații Publice și Comunicare 
Planuri, Proiecte și Programe – ing. Loredana Þîrț                                                                                                       

Trimite email
vineri, 26 aprilie 2024, 09:42:57 Ora de vară a Europei de Est