Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Carnavalul florilor la o nouă ediție

„Fereastră deschisă spre Europa - 2010”

Carnavalul florilor la o nouă ediție

Sub egida „Fereastră deschisă spre Europa - 2010”, sâmbătă, 21 august 2010, va avea loc în Oradea a VI-a ediție a Carnavalului florilor.

Programul festivalului a fost prezentat marți, 17 august, de către dna viceprimar Biró Rozália în cadrul unei conferințe de presă.
În cursul dimineții, de la ora10.00, în sala mică a Primăriei Oradea, va avea loc o conferință pe tema: „Posibilități de dezvoltare a regiunii Bihor - Hajdu Bihar”. La conferință sunt invitați reprezentanții universităților orădene, respectiv din Debrecen, fiind susținute prezentări de către profesorul dr. Ioan Horga – Universitatea din Oradea, dr. Suli Zakar Istvan – Universitatea din Debrecen.
De la ora 16.00, se va desfășura alaiul carelor alegorice, pe traseul: bdul Dacia – blocurile zigzag - parcul Petõfi - parcarea din fața bisericii romano-catolice de la capătul pietonalului, unde carele pot fi văzute până seara. Începând de la ora 18.00, va cânta formația „Crișana”, urmată de un show susținut de Francis Hubic Star Groups și Rock Filarmonica.
În paralel cu concertele din fața magazinului „Crișul”, în șanțul Cetății va avea loc un spectacol muzical susținut de Teatrul Muzical „Mandala” din Nyíregyháza. „La defilarea carelor alegorice vor participa aproximativ 150 de dansatori de la ansambluri folclorice din Ungaria, respectiv aproximativ 75 din Bihor”, a conchis dna viceprimar. (B. P.)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:33:02 Ora de vară a Europei de Est