Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Expoziție IT, cu vânzare, la Diosig

Duminică,

Expoziție IT, cu vânzare, la Diosig

Cătălin Rus, administrator al S.C. Diosoft S.R.L., Diosig, a organizat, duminică (22 august 2010), la Căminul Cultural din Diosig, prima ediție a Expoziției IT, cu vânzare.

„Prima parte a manifestării, s-a consumat sâmbătă, când am organizat pentru tinerii și copiii din localitate concurs de jocuri pe calculator. Acțiunea s-a bucurat de un succes nesperat, jucătorilor nu le mai venea să plece acasă. Jocurile au început la ora 14 și s-au încheiat dimineața, în jurul orei 5.00. De fapt, de la aceste jocuri pe calculator, ne-a venit ideea organizării unei expoziții IT, cu vânzare. La următoarea ediție, dorim să oferim și un atelier IT gratuit pentru localnici”, ne-a declarat Cătălin Rus - organizatorul manifestării.
Marele premiu – o placă video
Câștigătorii celor două jocuri lansate în concurs au fost premiați cu componente (placă video, tastatură, căști audio, dar și cameră web). Premiul cel mare (o placă video) a fost câștigat de Petru Cionca; pe locurile II și III, s-au situat Szucs Gabor și Sergiu Pontoș. La cel de-al doilea joc, pe podium au urcat: Gabriel Costea (premiul I), Călin Borzan (II) și Adrian Damian (III).
Tehnica de mâine, la prețurile de ieri!
Prima ediție a expoziției IT a fost mai mult o tatonare a terenului. Neștiind ce impact va avea, Cătălin nu a lansat public invitația la Expo. S-a rezumat să o facă doar în cercul de prieteni, iar vestea s-a propagat din aproape în aproape, ajungând totuși până la Oradea. Adi Serac și Iulian Dudaș (de la Trustline – magazin PC Line din Oradea) și-au expus: componente calculator, monitoare, camere de supraveghere, periferice și softuri antivirus. Călin Mateaș - director general și Cristian Verșan – director IT (la S.C. Mateas Computers S.R.L. Oradea, P-ța Devei nr. 1 Oradea, tel. 0259/425.112, 0757/026.581; http://www.mcro.ro) s-au prezentat cu calculatoare de ultimă generație, sub sloganul „Tehnica de mâine, la prețurile de ieri”; calculator All-in-one și Netbook (laptop), tehnologie LED, la prețuri de importator (cu vânzare și în rate, livrare la domiciliu și garanție doi ani).
Romtelecom Clicknet îți reduce prețul la net
Acum toată lumea poate avea internet broadband cu doar 3,6 euro/lună cu TVA. Tu îți alegi distracția, noi o facem posibilă... sunt cele trei sloganuri cu care au ieșit în față Loboncz Vasile și Nagy Maria,  reprezentanții Romtelecom; Vasile mai are o vorbă: „Profită la maximum de conexiunea Wi-Fi și consola Wii. Joacă-te și comunică online cu prietenii tăi de pretutindeni!”
Reprezentanții S.C. „Market” S.R.L. Oradea și „Diosoft” au prezentat „marfă” pentru demonstrații, dorind să implementeze ideea de a te juca pe consolă (joc în doi), chiar dacă jocurile sunt scumpe. „Nu știam nimic despre consolă, doar ce am aflat de la TV, dar acum ni s-a oferit șansa unică de a ne juca pe consolă”, recunoaște Ady.
„Sunt prea scumpe să le comercializăm; le-am adus doar pentru demonstrație și distracție, ține să precizeze Cătălin Rus.
La această primă ediție a expoziției, lumea a văzut, a cerut sfaturi și a făcut comenzi, iar la următoarea, care va fi programată, ca și acum, tot în weekendul dinaintea „Zilelor Diosigului”, dorim să oferim localnicilor și un atelier IT gratuit pentru consultanță și reparații”. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Expoziție IT, cu vânzare, la Diosig.

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 17:51:57 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album