Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Balul caritabil „Nouă ne pasă”

Astăzi, la galeria ERA Shopping Park

Balul caritabil „Nouă ne pasă”

Fundația Horea Vușcan, Federația Student PRO, Partidul Verde – filiala Oradea și Era Shopping Park organizează balul caritabil „Nouă ne pasă”, care are drept scop strângerea fondurilor necesare cumparării de rechizite pentru elevii din clasele I-IV de la școala din satul Bucium, comuna Ceica.

Evenimentul va avea loc astăzi, joi, 9 septembrie 2010, începând cu ora 18.00, la galeria ERA Shopping Park din Oradea.
Acțiunea este menită să cultive noțiunea de voluntariat în rândul tinerilor și să evidențieze cât de importantă este educația. În același timp, organizatorii doresc să tragă un semnal de alarmă cu privire la situația copiilor din mediul rural care nu pornesc în viață cu șanse egale cu copiii din mediul urban.
În cadrul evenimentului, vor fi expuse spre vânzare peste 100 de lucrări (tablouri și fotografii) ale unor artiști orădeni. 20% din sumele plătite pentru achiziționarea operelor de artă prezentate vor fi donate pentru achiziționarea rechizitelor necesare pentru începerea noului an școlar. La eveniment vor fi de asemenea prezenți un caricaturist care va executa lucrări la cerere și un tânăr artist care va desena în graffiti.
 Printre artiștii care vor participa la această expoziție se numără: pictorii Alexandra Lup, Amalia Buie, Tudor Francu, Ciprian Berce, Ioana Klein,  Ieronim Moruț, Iulia Bogdan, Ionuț Mureșan, Claudiu Claru, Flavia Miheș, Cornelia Marian, Radu Panait, Cristian Sabău, Marcela Băltărete și fotografii: Cosmin Lup, Maria Lucian, Andrei Purcărea, Marius Buie și Darius Marza. (Lidia P.)

Trimite email
duminică, 16 august 2026 la 10:05:26 Ora de vară a Europei de Est