Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Congresul Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice...

În perioada 7-11 septembrie, la Cluj-Napoca, trei evenimente medicale

Congresul Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice...

În perioada 7 - 11 septembrie 2010, se desfășoară la Cluj-Napoca, al VIII-lea Congres al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, al V-lea Congres al Asociației Central – Europene de Diabet și al XXV-lea Congres al Federației Internaționale a Simpozioanelor Danubiene în Diabet (FID).

Evenimentele reunesc anul acesta la Cluj-Napoca peste 500 de specialiști în domeniu. În cadrul acestor manifestări, grupul Sanofi-aventis va acorda cinci premii de excelență unor tineri medici rezidenți pentru încurajarea formării cadrelor medicale în specialitatea diabet și boli de nutriție.
Ediția de anul acesta a congresului s-a finalizat, joi, cu un eveniment dedicat publicului larg: marșul „Câștigi și dăruiești sănătate! Clujeni pentru clujeni”, realizat în parteneriat cu grupul Sanofi-aventis.
Congresul a adus în discuție ultimele noutăți științifice și soluții terapeutice în managementul diabetului zaharat. Anul acesta, evenimentul a reunit aproximativ 500 de medici specialiști și rezidenți, specializați în diabet, nutriție și boli metabolice, nefrologie, cardiologie, medicină internă etc.
Diabetul zaharat este o problemă de importanță majoră atât pentru individ, cât și pentru medicină și societate, fiind o afecțiune frecventă, perfidă, de lungă durată și devastatoare, dacă nu este bine îngrijită. Impactul său este unul multiplu: uman, socio-familial, economic și politic. În aceste condiții, organizarea unor evenimente științifice ce dezbat probleme de actualitate în prevenția și controlul diabetului zaharat sunt salutate cu interes de către comunitatea medicală.
Printre temele abordate în cadrul evenimentului se numără: diabetul zaharat la copii și adolescenți, depistarea precoce, diagnosticul și tratamentul diabetului, abordarea complicațiilor, rolul educatorului în îngrijirea acestor pacienți și afectarea organelor țintă la persoanele cu diabet. Acest eveniment anual este doar o parte din procesul formativ continuu instituit de Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, cu scopul obținerii unor rezultate cât mai bune în prevenirea și controlul diabetului zaharat.
„Anul acesta, ne-am dorit ca acest congres să treacă dincolo de cadrul dezbaterilor științifice și medicale, încercând să ne apropiem mai mult de publicul larg printr-un eveniment menit să tragă un semnal de alarmă asupra epidemiei de diabet. Astfel, în parteneriat cu grupul Sanofi-aventis, am desfășurat în parcul central din Cluj-Napoca un marș de 30 de minute dedicat combaterii diabetului – „Câștigi și dăruiești sănătate – marșul clujenilor pentru clujeni”. Prin această manifestare încercăm să atragem atenția clujenilor asupra importanței activității fizice în menținerea sănătății, dar și să strângem o donație cât mai consistentă în beneficiul persoanelor suferinde de diabet îngrijite în Centrul Clinic de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din Cluj-Napoca”, a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu, președinte al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
„Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice își propune să organizeze și în continuare aceste reuniuni științifice, cu scopul de a menține cel mai înalt nivel de cunoștințe științifice, necesar unei bune îngrijiri a persoanelor cu diabet zaharat. Ne propunem, de asemenea, să continuăm seria de evenimente și campanii educaționale destinate publicului larg, prin care să contribuim într-un mod cât mai eficient la prevenirea și combaterea diabetului zaharat și a complicațiilor acestuia”, a afirmat în încheiere prof. dr. Nicolae Hâncu, președinte al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Despre Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice
Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (FRDNBM) a fost fondată în Brașov, la data de 30 martie 2001, ca urmare a dorinței de a susține o mai bună îngrijire a bolnavilor cu diabet zaharat și alte boli metabolice. Principalul scop al Federației este să îmbunătățească calitatea îngrijirii oferite pacienților cu diabet, nutriție și boli metabolice. (Raluca Matei)

Trimite email
sâmbătă, 23 mai 2026 la 06:44:49 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert Compact

Concert Compact Paul Ciuci 
joi, 21 mai, ora 21.00
la Hard Rock Cafe, București