Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Parcă niciodată toamna nu fu mai frumoasă!

Începe festivalul „Toamna orădeană”

Parcă niciodată toamna nu fu mai frumoasă!

Astăzi (vineri, 24 septembrie 2010), începe, la Oradea, marele fast al toamnei. Deschiderea oficială a festivalului „Toamna orădeană” va avea loc la Sala Sporturilor „Antonio Alexe”, la ora 12.00.

Iată programul complet pe perioada weekend-ului, dar și luni (27 septembrie).
VINERI, 24 septembrie
Sala Sporturilor Antonio Alexe, zona Iosia
ora 12:00 Deschiderea oficiala a Toamnei oradene 2010
ora 12:30 Lansarea noului model Renault Master
Ora 14:00 Concursul de gatit al presei
Concerte live - rock
Ora 17:00 Da Capo
Ora 18:00 Red Wine
Ora 19:00 Statuar
Ora 20:00 Muzica de ambianta
Ora 22:00 Inchiderea programului
„Targ de nunti si mese festive la hotel Continental Forum Oradea- FELICITA editia a 2 a”
23-25 septembrie 2010, intre orele 13.00-20.00, 26 septembrie 2010, intre orele 12.00-18.00
SÂMBĂTĂ, 25 septembrie
Sala Sporturilor Antonio Alexe, zona Iosia
Ora 09:00 Muzica de ambianta

Recitaluri si momente dance
Ora 17:00 RITM MIC
Ora 17:20 EXCLUSIVE
Ora 17:50 BOOMBOX
Ora 18:10 M & Q + Feeling Dance + Elite
Ora 19:00 MEDA MUSIC
Ora 20:00 Muzica de ambianta
Ora 22:00 Inchiderea programului
PROGRAM FESTIVALUL DE TEATRU SCURT
Ora 18.00 - Girodina (premieră), Teatrul de Stat Oradea, trupa „Iosif Vulcan”, Sala Studio (spectacol în afara selecției oficiale)
Ora 20.00 - Parada costumelor actorilor Teatrului de Stat Oradea  Pe traseul str. Republicii, parcul 1 Decembrie, pasajul Vulturul Negru
Ora 21.00 - Iubire de clovn, Teatrul de Stat Oradea, trupa „Iosif Vulcan” str. Republicii sau pasajul Vulturul Negru
Ora 23.00 - Carnaval în pasaj, pasajul Vulturul Negru - Columbus Cafe
DUMINICĂ, 26 septembrie
Ora 13:00 Muzica de ambianta
Ora 14:00 Demonstratie culinara - prepararea carnatului Csabai, cu maestri
bucatari din Ungaria
Cantece populare si de petrecere
Ora 16:00 Ansamblul Feciorii Bihorului
Ora 17:00 Ansamblul AUSANA
Ora 18:00 Inchiderea festiva a targului si extragerea premiilor vizitatorilor
Ora 18:20 NATALIA SELEGEAN
Ora 19:00 ALINA TRASTAU (Timisoara)
Ora 20:00 Muzica de ambianta
Ora 22:00 Inchiderea evenimentulu
i
PROGRAM FESTIVALUL DE TEATRU SCURT
Ora 17.00 - Masca, atelier și expoziție handmade, Cloud Factory, pasajul Vulturul Negru
Ora 17.30 - Demoni, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul de Stat Oradea (spectacol cu publicul pe scenă)
Ora 19.30 - Stand de carte editura Humanitas, Casa de Cultură a Sindicatelor
Ora 20.00 - Deschiderea oficială FTS 2010, Casa de Cultură a Sindicatelor
Ora 20.00 - Variațiuni enigmatice, Teatrul „Nottara” București și Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov, Casa de Cultură a Sindicatelor
Ora 22.00 - Bufonul regelui, Teatrul de Nord Satu Mare, Escape Club
Ora 23.30 - Petrecere de deschidere FTS, Escape Club
LUNI, 27 septembrie
Ora 19.00, Casa de Cultura a Municipiului Oradea, piata Ferdinand nr.4, concert „De la clasic la Beatles” cvartetul de coarde Intermezzo si ansamblul vocal Sotto Voce; pretul biletului este de 5 lei.
PROGRAM FESTIVALUL DE TEATRU SCURT
Ora 10:00 - Teatrul Arcadia spectacolul „Apolodor, pinguinul călător”
Ora 13.30 - Statui vivante, Teatrul de Stat Oradea, trupa „Iosif Vulcan”, str. Republicii
Ora 14.00 - Concert Hakeshet Klezmer Band str. Republicii
Ora 17.00 - Insigna, atelier și expoziție handmade, Cloud Factory, pasajul Vulturul Negru
Ora 18.00 - Codrii, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad Teatrul de Stat Oradea (spectacol cu publicul pe scenă)
Ora 19.30 - Stand de carte editura Humanitas, Casa de Cultură a Sindicatelor
Ora 20.00 - True West, Teatrul „Nottara” București, Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă)
Ora 22.00- A fi la timpul pe...trecut, Teatrul de Stat Constanța, Queens Pub (spectacol în afara selecției oficiale)
Ora 22.00 - Sfârșit de concert, Experiment. Teatru Clandestin Oradea, Escape Club (spectacol în afara selecției oficiale) (B. P.)

Trimite email
sâmbătă, 3 octombrie 2026 la 23:32:47 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitație

Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) România are onoarea să vă invite astăzi, sâmbătă, 3 octombrie 2026, ora 12, la MOMENTUL FESTIV prilejuit de desfășurarea la Oradea a finalei Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - ȘCOALA DE GUST 2026. Evenimentul are loc la Colegiul Tehnic „Traian Vuia" din Oradea. (Nicolae POP)