Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Recepția lucrărilor la școala „Octavian Goga” din Oradea

Marți, 28 septembrie

Recepția lucrărilor la școala „Octavian Goga” din Oradea

În 17.07.2009, la Școala cu clasele I-VIII „Octavian Goga” din Oradea începeau lucrările de renovare „din temelii” a clădirii școlii, iar marți, 28 septembrie 2010, la recepția lucrărilor, doamna inginer Benyovszki Tunde – directorul general adjunct al AIO, șeful comisiei de recepție, afirma: „Avem acum o școală „complet” nouă”...

Din comisia de recepție au făcut parte cinci membri, reprezentanți ai Primăriei Oradea: Georgeta Petrica, Diana Ionescu, Dorina Bolojan, Carmen Albulescu și Halasz Marcela – secretarul comisiei. Executanții, reprezentanții celor două firme care au executat lucrările (S.C. Constructorul Sălard și S.C. Ritmoteh), au respirat ușurați văzând că nimeni nu are nimic de obiectat și de reproșat, semn că atât comisia cât și beneficiarii erau mulțumiți de calitatea lucrărilor.
„S-a început cu înlocuirea instalației electrice în toată școala. Acum avem o instalație modernă, cu senzori de lumină pentru exterior..., după cum aveam să aflăm de la directorul școlii, profesor Ioan Mihail Henciu. S-a refăcut totul și în sălile de clasă, începând cu înlocuirea pardoselii cu parchet din lemn masiv, zugrăvit integral, s-au schimbat lambriurile, s-a pus gresie pe casa scărilor și pe coridoare, iar balustradele au fost înlocuite cu altele inox. În exterior, s-a făcut izolație termică și s-a refăcut fațada...”
„Prioritar pentru noi este să ne atragem cât mai mulți copii”
Școala dispune de 22 de săli de clasă, cinci laboratoare și cabinete, din care două de informatică. S-au primit două table SMART, care vor fi montate în decurs de o lună. Numărul de clase propus a fost realizat (17 – 10 la ciclul primar și șapte la gimnaziu). De anul trecut, nu mai există secție maghiară...
Sâmbătă (25 septembrie 2010), în și de Ziua națională a curățeniei, școala „Octavian Goga” a fost reprezentată la acțiunea pusă la cale de primărie pe malul Crișului Repede de elevii claselor a V-a și a VIII-a A, însoțiți de prof. Olimpia Carp și Valeria Boruzs.
„De-acum, prioritar pentru noi este să ne atragem cât mai mulți copii. Ne vom axa pe calitatea învățării. Uitându-ne pe mediile obținute de elevii noștri la evaluarea națională, constatăm că ne-am situat de la jumătatea clasamentului în sus. E mulțumitor, dar vrem să ridicăm ștacheta. La capitolul proiecte școlare, țintim un proiect mai mare și mai serios cu Primăria Oradea”, ține să ne asigure directorul școlii.
Meditații gratuite pentru elevii clasei a VIII-a
Și la Școala cu clasele I-VIII „Octavian Goga” din Oradea, s-a implementat programul „Școală după școală”, opțional și la gimnaziu. Pentru elevii clasei a VIII-a, profesorii organizează meditații gratuite, cel puțin o oră pe săptămână, pregătire specială pentru evaluarea națională.
Dascălii de la „Octavian Goga”, în frunte cu ambițiosul director, doresc să îmbunătățească mult imaginea școlii prin ridicarea calității procesului instructiv-educativ și o prezență mai activă în viața și activitatea comunității locale. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Recepția lucrărilor la școala „Octavian Goga” din Oradea.

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 10:52:32 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)