Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Respect școala, profesorul și educația

Excelența sa, Dascălul

Respect școala, profesorul și educația

Marți (5 octombrie 2010), de Ziua mondială a educației, „șogunii” orădeni și-au sensibilizat dascălii adunați în amfiteatrul școlii, în cadrul unei manifestări de suflet organizate de consilierul educativ, prof. Olivia David, psihologul școlar Camelia Koka și directorul adjunct, prof. Carmen Mateuță.

„Din grădina toamnei voi culege un buchet de crizanteme și mă voi gândi laDumneata, drag profesor; crizantema, această frumusețe severă și apropiată sufletului meu, ca și caligrafia Dumitale.
Unde să așez acest buchet? La pragul școlii, acasă, pe masa de lucru? De obicei, ajungi atât de târziu acasă, și ai atât de puțin timp liber. Mă tem că ai putea să nu-l observi”...
Pe coala albă de hârtie, scrisă cu cerneală roșie, Viorica (Corcimari, din Republica Moldova) desenase, pesemne, și o crizantemă în ghiveci, iar mai jos, continua să-l sensibilizeze pe Măria sa, Dascălul, de Ziua sa. „Fiecare profesor are calitățile sale aparte, dar și enigmele sale, ce nu pot fi descoperite. Ei, profesorii, ne cuprind cu ființa lor și se impun trup și suflet în educația noastră, învățându-ne cum să ne ridicăm când alții ne coboară, cum să ne fie cald în suflet chiar și atunci când afară ninge. Tot ce cunoaștem este datorită lor. Ei ne-au învățat să citim lumea și stelele. Și pentru tot ce simțim, de este rău sau bine, tot lor le mulțumim. Sufletul lor nu e altceva decât o metaforă a eternității. Ei ne-au învățat că viața omului este o zbatere între cuvânt și tăcere, între mit și realitate; ne-au învățat să depășim eșecurile cu fruntea sus, evitând jocul „De-a școala”, „De-a familia”, „De-a viața”... și să acceptăm lucrurile așa cum sunt. Ne-au spus că mereu vom descoperi adevărul din cărți, lupta dintre lumină și întuneric, care te îndeamnă să visezi și să nu renunți la vis. Ne-au învățat multe... Profesorul este ca o pâine caldă/ E cel de-al doilea părinte/ E un izvor cu apă lină/ E un vapor de cunoștințe...”
După „boboaca” din IX D au venit Cătălin Florea (din XII A), cu „Dascălul –  etalon de personalitate”, Banhidi Chantal (din XII G), cu „Relația profesor – elev” și Claudiu Pop (din XI B), cu un power point – „Excelența sa, Dascălul”...
Trei referate și o prezentare în power point. Mult sau puțin? Suficient pentru a-l sensibiliza pe cel care dăruiește lumină și căldură, fără să aștepte nimic în schimb. Poate mai mult respect și recunoaștere din partea guvernanților, celor care dețin cuțitul și pâinea cea de toate zilele. Poate o rememorare a anilor de școală, când elevi fiind, cei care azi dețin puterea învățau ce e iubirea, armonia, omenia..., respectul pentru cel cu tâmplele ninse, pentru înțelepciunea, neputința și tăcerea sa. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Respect școala, profesorul și educația.  

Trimite email
duminică, 22 februarie 2026 la 20:50:13 Ora standard a Europei de Est