Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
21 august 2026

Portofoliul profesional al cadrelor didactice, disponibil acum ca modul în platforma Edus (P)

De peste 10 ani, Edus urmărește îndeaproape cerințele care apar în sistemul de învățământ și le integrează, pe măsură ce apar, în aceeași platformă. Edus nu mai este demult doar un catalog electronic. Modulul de burse, raportările MATE și chestionarele SASAT, butonul roșu, modulele SCIM și CEAC pentru control intern și asigurarea calității au fost adăugate în timp, pe măsură ce școlile au avut nevoie de ele. Numai de la începutul acestui an, platforma a primit 23 de actualizări, cu funcții noi și îmbunătățiri.

Cel mai recent pas este un modul dedicat portofoliului profesional al cadrelor didactice, răspuns la obligația introdusă prin Ordinul nr. 3.858/2026. Modulul este disponibil acum în Edus.

Ce rezolvă modulul pentru conducerea școlii

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3.858/2026 stabilește obligații atât pentru cadrele didactice, cât și pentru unitatea de învățământ. Fiecare școală are obligația să își elaboreze o procedură internă proprie pentru gestionarea portofoliilor, iar responsabilitatea implementării revine conducerii.

În practică, directorul are nevoie să vadă care cadre didactice și-au depus portofoliul, să poată aproba sau returna un portofoliu depus și să poată prezenta situația organizat la un control. Modulul din Edus acoperă acest flux.

Portofoliile depuse sunt vizibile conducerii într-o secțiune dedicată, accesibilă din meniul principal, iar directorul poate aproba un portofoliu sau îl poate respinge cu un motiv, caz în care cadrul didactic redobândește accesul pentru a-l corecta.

Cum funcționează pentru cadrul didactic

Cadrul didactic își construiește portofoliul pe cele cinci secțiuni prevăzute de metodologie: date de identificare, activitatea de predare, învățare și evaluare, activități complementare, managementul clasei și evoluția în cariera didactică.

Documentele se încarcă în librăria proprie și se asociază secțiunilor corespunzătoare. Fiecare adăugare sau eliminare se reflectă automat în opisul portofoliului, care rămâne mereu actualizat. Declarația de autenticitate, obligatorie pentru fiecare portofoliu, se semnează electronic direct în platformă. La final, portofoliul se poate descărca structurat, cu opis, declarație și documente organizate pe secțiuni, sau se poate depune către școală.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

“Europa pe o farfurie…” la Oradea

Cea de-a cincea întâlnire de proiect

“Europa pe o farfurie…” la Oradea

După cele patru întâlniri de proiect care s-au desfășurat în Polonia (țara coordonatoare) - în septembrie și noiembrie 2009, în Bulgaria - în martie 2010 și în Belgia - în aprilie-mai, a venit rândul României să găzduiască cea de-a V-a reuniune a partenerilor de proiect din cele șase țări: Polonia, Bulgaria, Belgia, Franța, Portugalia și România.

Întâlnirea a debutat luni (11 octombrie 2010) la Colegiul Tehnic „Andrei Șaguna” din Oradea - ambasadorul României în acest parteneriat multilateral Comenius, cu cinci țări europene. Conducerea colegiului (director -  Antiana Man, directori adjuncți, Carmen Matiuța și Gavril Porțan) a primit cu mult drag delegațiile partenere. Cu ospitalitatea și prietenia caracteristice poporului român, gazdele s-au mobilizat exemplar pentru a fi la înălțimea oaspeților.
Tăierea porcului… la Gepiu
După activitățile festive de luni, când gazdele și-au prezentat cartea de vizită (dar și municipiul de pe Crișul Repede), în programul de marți, aveau să le rezerve partenerilor o activitate cu totul și cu totul specială - Tăierea porcului, cina cu preparate specifice, cârnati și cartaboși... un fel de „pomană a porcului”.
Întreg ritualul, așa cum se desfășoară el în satul Gepiu, a fost filmat și pozat de toți partenerii de proiect, de la pârjolirea cu paie și gaz, până la făcutul cârnatului și punerea lui în cuptor, la fript ... După obicei, gazdele bune, Voichița și Traian Popa, au scos pe masă pălinca de prune pentru a încinge spiritele și a pulsa sânge în vene... Curtea era plină de privitori, iar pălmași... doar vreo doi-trei. Seara, în cantina liceului, cina a fost copioasă și gustoasă, după cele câteva ore petrecute la țară, în Gepiu (la nr. 432)...
Miercuri – la Vadu-Crișului
În zilele următoare, programul și-a urmat cursul firesc, cu o incursiune pe tărâmuri pitorești: la Vadu-Crișului, Peștera Ungurului și lecția demonstrativă: Cozonaci aurii și brânzoaice rumenite (mod de preparare și mâncare pe săturate), precum și tradiții românești: roata olarului (tot la Vadu-Crișului); joi, a fost reluată lecția de gătit: Tochitură cu mămăligă, Gomboți cu prune, iar după-masă, excursie la Băile Felix, precum și vizitarea Fabricii de lapte de la Mierlău. Vineri – „Artă pentru artă”, o demonstrație de aranjament floral festiv (la cantina școlii), după care, fiecare echipaj a încercat să realizeze un aranjament cât mai aproape de modelul Laviniei...
Întrecerea aranjamentelor a continuat cu un concurs pe teme culinare cu specific românesc, rețetele învățate pe parcursul șederii în România: ciorbă de perișoare, tochitură cu mămăligă, gomboți cu prune, iar seara s-a lăsat cu o cină pe cinste, un „Goodbye party”. (Ovi DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: “Europa pe o farfurie…” la Oradea.

Trimite email
vineri, 11 septembrie 2026 la 13:38:17 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Prima zi de școală

Poza zilei de astăzi, 10 septembrie, vine de la Liceul cu Program Sportiv ,,Bihorul".
Imaginea unei cărți deschise (pentru clasa a IV-a), și nu orice carte, iar în fața cărții și a clasei e doamna învățătoare cu cununa anului școlar, flori și recunoștință!
Adică, un început de nota 10...
Apropo de expoziția Nadiei Comăneci de la Muzeul Țării Crișurilor din 16 septembrie!