Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Perele – cele mai „grozave” fructe!

Concursul „Care pe care”

Perele – cele mai „grozave” fructe!

Marți, 12 octombrie (2010), de Ziua internațională a alimentației, patru eleve din clasa a XI-a de la profilul vocațional al Colegiului Național ,,Iosif Vulcan” au susținut o activitate interesantă...

Îndrumate de prof. coordonator de practică, Ioana Cherechian și de învățătoarea clasei I B, prof. Maria Duma, Hosu Luminița, Leuca Alina, Pop Ioana și Sălăgean Andra le-au demonstrat bobocilor din clasa I B cât sunt de „grozave” fructele. 
Clasa a fost împărțită în trei grupe: grupa merelor, perelor și strugurilor, iar mesajul a fost transmis foarte simplu și atractiv, prin intermediul ghicitorilor, povestirilor, întrebărilor și desenelor.
Astfel, au descoperit că fructele sunt bogate în vitamine și nu trebuie să  lipsească din hrana zilnică a omului!
 Elevii s-au antrenat ușor în activitate, au ghicit rând pe rând toate fructele, distrându-se copios. Apoi au venit sfaturile legate de spălarea fructelor, prepararea salatei de fructe, ajungându-se la fructul preferat.
Concursul a fost câștigat de grupa perelor (formată din: Mălina Badea, Cassandra Bondar, Rareș Chindle, Andreea Dragoș, Alexandru Dărăban, Antonia Hălmăjan, Mihai Judea, Sevastiana Mihuța, Tudor Nuțiu și Ștefan Rotariu, dar toți elevii au fost răsplătiți cu diplome și fructe. (Maria D.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Perele – cele mai „grozave” fructe!

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:54:27 Ora de vară a Europei de Est