Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Coliziune în intersecție, pe fondul neacordării priorității de trecere

Evenimente rutiere în Oradea

Coliziune în intersecție, pe fondul neacordării priorității de trecere

Marți, 19 octombrie 2010, în jurul orei 08.00, la intersecția străzilor Clujului cu Delfinului din municipiul Oradea, B.N.C., de 31 de ani, din Oradea, în timp ce conducea pe strada Delfinului un autoturism înmatriculat în județul Bihor, nu a respectat indicația indicatorului „Oprire” și nu a acordat prioritate de trecere.

Astfel, a fost acroșat de un autoturism înmatriculat în Ungaria, condus regulamentar pe strada Clujului dinspre Oșorhei, de F.I., cetățean maghiar.
În urma accidentului rutier, orădeanca U.A.A., de 30 de ani, pasageră în primul autoturism, a suferit leziuni ușoare.
Cercetările în cauză continuă.
Recomandări preventive adresate conducătorilor auto
* Nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare!
*Folosiți corect luminile, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceață densă!
*Respectați normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule!
*Folosiți centura de siguranță – vă poate salva viața în caz de accident
*Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice
*Nu conduceți dacă vă simțiți obosiți! Planificați-vă în așa fel călătoriile, încât să nu parcurgeți într-o zi mai mult de 300 de kilometri. Este chiar indicat să opriți din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde și a vă reface forțele!
*Acordați un plus de atenție conducerii prin intersecțiile nedirijate, la depășirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulați, pentru a putea în orice moment manevra și opri în deplină siguranță autoturismul, dacă situația o impune!
Biroul de presă al I.P.J. Bihor, purtător de cuvânt, inspector principal de poliție Alina DINU
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Coliziune în intersecție, pe fondul neacordării priorității de trecere.

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 08:34:55 Ora de vară a Europei de Est