Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Romania made in China

21 oct. - 26 nov., la galeria Konstant

Romania made in China

„Made in China“ sunt cuvintele care însoțesc o mare parte a realității noastre, fie ea din comunism ori din democrație.

Ca multe alte lucruri făcute în China și ajunse în România, comunismul românesc a fost importat tot de acolo, după cum bunurile de consum ale capitalismului vin și ele tot din China. Superputerea mondială oferă alegoria totală: harta, steagul României made in China, alături de ascuțitori, penare cu fete care trag cu ochiul, rigle animate, dragoni, porțelanuri, gheișe, samurai, manga, karate, ninja, pagode, statuete Budha și alte bucurii sunt prezențe constante deja în spațiul mioritic. Pe scurt, deliciile lumii românești contemporane poartă scris micuț pe undeva într-un colț „made in China“.
Artiștii reprezentați de galeria Konstant din Oradea crescuți în comunism și mai apoi în democrație au avut o copilărie și o adolsescență „made in China“. Fără să fi trăit pe continentul galben, Teodora Bicescu, Constantin Costea, Remus Ilisie Florian, Zoltán Jedlicska, Sara Kapas recunosc vizual că cea mare a parte a României este făcută în China. Și firesc o prezintă punctual în arta lor prin instalații, pictură ori multimedia.
Fie că înlocuiesc ori parazitează valorile, religia și tradițiile autohtone cu cele chinești fie că fabulează alegorii chinezești în granițe vizuale europene, cei cinci artiști ciocnesc provocator imaginarul celor două lumi într-o expoziție care nu poate să se numească altfel decât Romania made in China – Cosmin Năsui.
Vernisaj – joi, 21 octombrie 2010, orele 18 – 22. (Radu TÎRNOVEAN)

Trimite email
sâmbătă, 15 august 2026 la 12:19:24 Ora de vară a Europei de Est