Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Întâlnirea noului CE și turneul internațional de volei

Joi și vineri, la Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea

Întâlnirea noului CE și turneul internațional de volei

Joi și vineri (21 și 22 octombrie 2010), la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea au avut loc două evenimente deosebite, unul intern - întâlnirea noului Consiliu al elevilor, iar celălalt internațional – turneul internațional de volei.

În această toamnă, s-a purces, în mod absolut democratic, potrivit indicațiilor primite de la ministerul de resort, la alegerea membrilor Consiliului elevilor pe școală, cu depuneri de candidaturi, susținerea opțiunilor, vot democratic în cadrul unor întruniri statutare..., cu tot tacâmul!
Joi, la „Ghibu”, aveam să asistăm la prima reuniune a noului consiliu ales. Noul președinte al CE a fost ales marți (19 oct.). Pentru înalta funcție au candidat: Diana Făinarea (din a VII-a C), Antonia Sălăgean (din a X-a A) și Ștefan Babătă (din a X-a C). În urma voturilor primite de la liceeni și gimnaziști, Ștefan a devenit nou președinte al CE. La reuniunea de joi, prezidată de prof. Camelia Timofte - consilierul educativ, avea să se stabilească noua conducere a departamentelor, în urma propunerilor făcute (a opțiunilor exprimate) de membrii noului consiliu. Și fiindcă s-a întâmplat ca pentru șefia departamentului de sport și programe de tineret să existe doi candidați, s-a trecut la vot deschis. A câștigat titratul sportiv Bogdan Vandici. Celelalte patru departamente îi au în frunte pe Arabela Spin (departamentul de concursuri școlare și extrașcolare), Iulia Giurgiu (dep. cultură – educație – programe școlare), Alexandra Indrieș (avocatul elevului) și Alexandra Paul (dep. mobilitate – informare – formare – consiliere); secretarul CE este Vlad Pașcondea.
Așadar, cei 1.611 elevi (din 63 de clase: 25 de clase ale ciclului primar, 22 clase gimnaziale și 16 liceale) și-au ales democratic Consiliul elevilor. Evenimentul a fost salutat și primit cu toată seriozitatea și responsabilitatea și de conducerea liceului (director – prof. Mihai Vesa, directori adjuncți – Ioan Pirtea și Daniela Marinău). La reuniunea de joi, dl prof. Ioan Pirtea a ținut să felicite noul consiliu și să-l asigure de tot sprijinul conducerii liceului. Președintele CE, Ștefan Babătă, chiar a solicitat acordul și sprijinul în derularea evenimentelor toamnei: balul bobocilor, expoziția culinară și balul mascat.
Noi premii naționale
În cadrul discuției avute cu directorul adjunct, prof. Ioan Pirtea, aveam să aflăm numele unor elevi care au îmbogățit palmaresul și așa impresionant al liceului: Ioana Mădălina Tuderici (din a IX-a C) – mențiune la științe pentru juniori, Andreea Maria Meze (din clasa a II-a F, acum în clasa a III-a F, eleva dnei înv. Marcela Marian) a obținut cel mai mare punctaj, ocupând locul I pe țară (din 1.700 de candidați) la concursul național de evaluare la limba și literatura română. O altă fetiță de aur a școlii este Andreea Gavrilaș - locul I pe școală la concursul național „Proeducația”, dar și ca punctaj cumulat la evaluările naționale la română și matematică. La evaluarea la engleză, fostul elev al dnei prof. Maria Filip, Sebastian Lajos (din clasa a V-a), deși are un handicap, a obținut locul I pe țară, elevul dnei prof. de engleză Florica Pop beneficiind astfel de o tabără națională. Cu Daria Benea (din XII A) care a obținut cea mai mare medie pe județ la bacalaureat (și singura notă maximă la română – scris), liceul „Onisifor Ghibu” a ocupat primul loc în topul liceelor bihorene la examenul de maturitate. De altfel, absolvenții liceului au ocupat primele locuri și la examenele de admitere în învățământul superior: la Medicină, Stomatologie, Științe Economice și Litere, iar absolvenții clasei a VIII-a, care nu au dorit să-și desăvârșească pregătirea în cadrul școlii au intrat pe primele locuri la Economic, „Gojdu” și „Eminescu” după cum a ținut să sublinieze conducerea liceului (Mihai Vesa și Ioan Pirtea)...
Turneul internațional de volei
Liceul „Onisifor Ghibu” este un liceu de top (cunoscut și recunoscut la nivel național) și prin rezultatele excepționale obținute, cu „încăpățânare”, an de an, de sportivii liceului, campioni și vicecampioni naționali.
Vineri, în sala de sport a liceului, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a turneului internațional de volei (feminin) Cupa „Ghibu”, la care au participat șapte echipe de cluburi sportive din țară și străinătate (două din Arad și una din Târgu Mureș, două din Croația și câte una din Serbia și Ungaria). Și totuși liceencele de la „Ghibu” au jucat de la egal la egal cu componentele renumitor cluburi din Croația și Serbia, reușind un admirabil loc trei pe podium, un bronz la fel de prețios și de strălucitor ca aurul fetelor de la Kikinda Serbia, la fel de valoros precum argintul fetelor de la Arbanasi Croația. În finala mică, echipa antrenată de doamna profesor Rodica Sanislav a reușit să învingă redutabila echipă Posedarje din Croația. „Într-o confruntare internațională cu echipe titrate, fetele noastre au făcut meciuri frumoase, jucând peste așteptări în fața unor echipe, toate de cluburi sportive. Au strălucit Corina Vlad și Tanca Francesca, dar am câștigat pentru că am fost o forță, ca echipă, ne-am organizat bine și ne-am concentrat în momentele decisive”, ne-a declarat distinsul profesor și antrenor de mare suflet și probitate morală, Rodica Sanislav.
Pentru locul trei pe podium, au luptat și au câștigat, alături de Corina Vlad și Tanca Francesca, Oana Popa, Denisa Ienciu, Andreea Pașca, Cristina Ștefan, Sânziana Pintean, Simina Carțiș, Alisa Ladaru, Piroska Any, Piroska Krisztina, Mădălina Murg, Ioana Vid, Roxana Neaga, Alexandra Marcu și Mădălina Creț... care de opt ani câștigă toate etapele locale și județene, ajungând la națională. Doar anul trecut, nu au putut trece de zonala de la Satu Mare, fiind furate de arbitri.
Vineri, fetele de la „Ghibu” și-au demonstrat valoare, fiind arbitrate de arbitri internaționali, din Croația.
„Pentru reușita acestui turneu, aflat la cea de-a II-a ediție, doresc să mulțumesc Direcției Județene de Sport și Tineret Bihor, și în aceeași măsură admirabililor părinți ai acestor fete minunate care au plătit cazarea sportivilor care ne-au onorat la Cupa „Ghibu”, a conchis organizatorul principal, doamna profesor Rodica Sanislav. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Întâlnirea noului CE și turneul internațional de volei.

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 12:33:36 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album