Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

O incursiune în lumea magică a sărbătorii de Haloween

Vineri, la C.N. „Octavian Goga”

O incursiune în lumea magică a sărbătorii de Haloween

Muzică bună, dans, dovleci și costume speciale! Aceasta a fost atmosfera deosebită de la Colegiului Național „Octavian Goga” Marghita, vineri, 29 octombrie.

Elevii noștri au lăsat pentru câteva ore uniformele școlare la o parte și au făcut o incursiune în lumea magică a sărbătorii de Haloween. Coordonați de doamnele profesoare Meda Vlaicu, Larisa Andor și Raluca Crișan, ei au  transformat sala festivă într-o casă a groazei, unde și-au dat întâlnire vampiri, vrăjitoare, fantome, drăcușori, țigăncușe și multe alte ființe ale nopții trezite la realitate. Talentul și imaginația bogată, atât ale claselor gimnaziale cât și ale celor liceale, au triumfat încă o dată, căci costumele lor păreau cu adevărat desprinse dintr-o lume învăluită în mister. Obiceiul costumelor de Halloween se află la a doua ediție în această instituție de învățământ, ocazie cu care doamnele profesoare implicate în acest proiect au organizat un concurs. Atmosfera a devenit incendiară în momentul în care concurenții au fost chemați în fața publicului pentru a-și descrie costumele într-o manieră cât mai originală. Proba dovlecilor cu fețele scobite a pus încă o dată în valoare capacitățile creative ale elevilor, care emoționați, cu ochii plini de bucurie abia așteptau să-și prezinte creațiile de care erau foarte mândri. În ambianța înspăimântătoare, creată prin muzică, decor macabru, lumânări, frunze tomnatice și cruci improvizate s-a trecut la cea de-a treia probă, cea a scenetelor. Elevii au demonstrat implicare, cooperare și eficiență, iar prestația acestora a fost evaluată de un juriu format din domnul director Marcel Emil Sas, doamna director adjunct Simona Sarca, doamna bibliotecară Elisabeta Stan și doamnele prof. Livia Moisa și Andreea Vușcan. În stabilirea câștigătorilor, juriul a punctat ingeniozitatea, creativitatea și extremele: cel mai original costum (Elena Rogoz, VI A), cel mai înfricoșător costum (Andreea Haiduc, VI B), cea mai bună interpretare a personajului (Georgiana Popa, VII A), cele mai frumoase costume (VI A), cele mai interesante costume (IX C), cele mai înfricoșătoare costume (X D), cele mai trăsnite costume (XII D), cele mai deosebite costume (VII A), cel mai mare dovleac (XI A), cea mai frumoasă caricatură din dovleac (VII H), cei mai frumoși dovleci (V H), cei mai mulți dovleci participanți în concurs (IX A), cei mai înfricoșători dovleci (VI H), cea mai înfricoșătoare poveste (VI B), cea mai originală poveste (X B), cea mai bună interpretare (V A), cea mai unită echipă (X A), cea mai frumoasă scenetă (IX B), cea mai amuzantă poveste (IX D). În finalul evenimentului, elevii au fost invitați la o petrecere, toți cei prezenți distrându-se pe cinste în compania colegilor mai mari sau mai mici.(Raluca Crișan)

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:48:10 Ora de vară a Europei de Est