Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

S-au înscris 1543 de candidați

În Bihor, la cea de-a II-a sesiune a bacalaureatului

S-au înscris 1543 de candidați

Cei 1543 de candidați au fost repartizați în patru centre de examen: 352 la Colegiul Național “Mihai Eminescu”, 375 la Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”, 396 la Colegiul Tehnic “Traian Vuia” și 420 la Colegiul Tehnic “Constantin Brâncuși”, după cum aveam să aflăm de la vicepreședintele comisiei județene, prof. Daniel Negrean, inspector al I.S.J. Bihor.

Luni, la prima probă, Limba și literatura română, oral, se înscriseseră 1055, repartizați, astfel: 59 la “Mihai Eminescu”, 361 la “C. Brâncuși”, 342 la “Traian Vuia”, și 293 la “O. Ghibu”.
Pentru astăzi (marți, 21 august), la cea de-a doua probă, limba maternă, se înscriseseră doar zece candidați, care urmau să fie examinați în centrul organizat la Colegiul Național “Mihai Eminescu”.
Mâine, se vor susține probe la limbile moderne, iar joi vor începe probele scrise, cu Limba și literatura română., vineri, limba maternă. De luni, 27 august, până miercuri, inclusiv, probele D, E și F. În 31, afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor, iar în 3 septembrie, afișarea rezultatelor finale.
Lucrările scrise vor fi corectate în Centrul de evaluare organizat la Școala de Arte și Meserii “George Barițiu”. (Ov. D.)

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 16:07:20 Ora de vară a Europei de Est