Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Lecturi urbane”... în parc, la bibliotecă, în tramvai...

Vineri, ediția a II-a la Biblioteca Județeană

„Lecturi urbane”... în parc, la bibliotecă, în tramvai...

Ioana, Alina, Alexandra, Ramona, Simona, Ștefan..., organizatorii celei de-a II-a ediții a „Lecturilor urbane”, au reușit să adune vineri (12 noiembrie 2010), la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” un număr aproape dublu de curioși și cititori, de toate vârstele.

Din parc la bibliotecă și poate în...  tramvai
Se vorbește prin târg că a treia întâlnire (în cadrul „Lecturilor urbane”) ar putea avea loc chiar în tramvai. Bizar (o să spună unii), dar să știți că se caută locuri neconvenționale... Cine vrea să citească poate să o facă chiar și în tramvai. Parcă nu sunt tot mai mulți cei care își „însușesc cultura generală” din ceea ce aud și văd în tramvai și în autobuz...?! Iar comportamentul lor e pe măsură...
Îmbucurător e faptul că organizatorii „Lecturilor urbane” reușesc să  stârnească un adevărat val în rândul tinerei generații. Tot luând acasă gratuit câte o carte de la aceste întâlniri, poate că tot mai mulți vor fi curioși să afle ce comoară de neprețuit ascund cărțile între cele două coperți...
„Lectura nu mai e o sarcină obligatorie la școală, nu mai e temă de vacanță anostă pe care mulți dintre noi o priveam drept „corvoadă” care ne întrerupea cele trei luni de vacanță și de distracție. Lecturarea unei cărți este o activitate relaxantă, motivantă și plină de satisfacții personale. Să nu uităm de trăirea aventurilor alături de eroii preferați descriși până în cele mai mici detalii de către autori care ne-au lăsat cel mai de preț bun al lor: opera literară” - după cum susțin promotorii acestui gen de manifestări, ei înșiși tineri studioși, cu drag de lectură și comunicare. (Ovi Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Lecturi urbane”... în parc, la bibliotecă, în tramvai...

Trimite email
sâmbătă, 15 august 2026 la 21:07:27 Ora de vară a Europei de Est